În ultimii ani suntem aproape zilnic martori ai actelor de teribilism în trafic. Șoferi care merg cu viteze amețitoare, dau flash-uri, claxonează fără rost, șicanări în trafic și multe altele, care produc nu doar stres celorlalți participanți la trafic, dar, de multe ori, duc și la accidente teribile, cu victime. Tocmai pentru a mai potoli furia de pe șosele, în contextul în care România e campion european la numărul de morți din accidente de circulație, Guvernul a aprobat, printr-o ordonanță, o serie de modificări aduse la legislația privind circulația pe drumurile publice. De asemenea, a fost definită și sancționată conducerea cu caracter agresiv.
Condusul agresiv poate fi exemplificat prin schimbarea repetată a sensurilor de mers, pentru a depăși un rând de vehicule, întoarcerea mașinii cu frâna de mână sau drift-urile ori folosirea exagerată a semnalelor luminoase și sonore. În acest caz, este prevăzută o amendă între 580 și 725 de lei și sancțiunea suspendării permisului de conducere pentru 30 de zile, în cazul în care nu sunt victime. În cazul unui accident din care rezultă pagube materiale, amenda crește până la 1160 de lei, iar permisul va fi suspendat pentru 60 de zile.
Circulația pe banda de urgență a autostrăzii va fi amendată până la 2900 de lei, iar în locul celor 3 puncte de penalizare, permisul va fi reținut pentru 90 de zile. Pentru 120 de zile va fi reținut permisul atât pentru circulație pe contrasens sau întoarcere pe autostradă, cât și pentru nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu calea ferată.
Depășirea neregulamentară și neacordarea de prioritate vor fi și ele amendate cu până la 1160 de lei, iar permisul va fi suspendat pentru 60 de zile.
De asemenea, s-a introdus un nou prag de viteză. Pentru șoferii care circulă cu peste 70 de km/h peste limita legală, permisul va fi reținut pentru 120 de zile.
Măsurile acestea sunt bine primite de polițiștii rutieri, care speră ca, în acest mod, să se reducă numărul de accidente din județul Buzău.
„Citind această ordonanță, m-am oprit la Art. 54, la regulile referitoare la manevre și aici mă refer la tinerii teribiliști, la cei care erau obișnuiți să facă acele drift-uri și zice că se interzice conducătorilor de vehicule să adopte un comportament agresiv în conducerea acestora pe drumurile publice. Consider că sunt niște modificări legislative bune, care ajută polițistul rutier la luarea unor măsuri. Pentru toate aceste abateri se reține permisul de conducere,” a declarat comisarul-șef Gheorghe Colăcel, șeful Poliției Rutiere Buzău.
În schimb, pilotul de raliuri Titi Aur, cunoscut mai ales pentru cursurile sale de conducere defensivă, consideră că sancțiunile prevăzute sunt mult prea blânde când vine vorba de teribiliști. Din punctul său de vedere, un comportament agresiv în trafic ar trebui să atragă anularea permisului auto sau chiar o pedeapsă cu închisoarea.
„Pentru această categorie nu e suficient să mărești amenda sau să îi suspenzi permisul, este mai important să i se anuleze permisul, să i se confiște mașina sau să facă închisoare dacă face anumite fapte din acestea, fără să omori pe cineva. Dacă și omori, atunci e cu atât mai mult”, a declarat Titi Aur la Focus TV.
Domnul pilot de raliuri… are dreptate – dar… si asta e un inceput… spre mai bine. 🙂
Stiu doi barbati, soferi buni si cu experienta, oameni care fac drumuri pe soseaua care duce la Ploiesti… des, foarte des, minim saptamanal (unul… aproape zilnic), si care o iau pe dealuri si prin sate, la prima intersectie, pentru a evita sa circule pe acel drum de teama soferilor… — .
Doamne, Ajuta la bun si bine si Fereste de rau si rele! 🙂