Suntem în plin sezon al răcelilor și virozelor respiratorii, iar teama de a ne îmbolnăvi poate conduce la gesturi greșite, așa cum este excesul de vitamine aduse în organism prin suplimente alimentare. Putem face mai mult rău decât bine prin administrarea acestora, avertizează medicii.
Sistemul imunitar nu trebuie stimulat, spune Angela Trifu, medic de familie:
„Sistemul nostru imunitar este natural și nu trebuie stimulat. El nu trebuie crescut în mod excesiv. Sistemul nostru imunitar știe singur ce are de făcut, corpul nostru știe cum să ne protejeze împotriva agenților agresori care intră în corpul nostru. Corpul nostru are memorie celulară și prin contactul cu bolile pe care le-am avut anterior și din vaccinările pe care le-am făcut anterior, deci imunitatea nu trebuie crescută în mod excesiv pentru că, prin creșterea imunității în mod excesiv, se poate ajunge chiar și la afecțiuni mai grave cum ar fi, de exemplu, bolile autoimune.”
Cea mai consumată în această perioadă este vitamina C, dar administrată în exces poate conduce la apariția insomniilor și agitației. La polul opus, lipsa ei provoacă oboseală şi dureri de oase. Necesarul de vitamina C este între 60 şi 90 de miligrame pe zi la copii, și de 110 şi 120 de miligrame pe zi în cazul adolescenților și adulților. Fumătorii au nevoie de o cantitate mai mare, până la 135 de miligrame în fiecare zi. Stresul intens poate să ducă la pierderea resursei de vitamina C și, în general, la căderea sistemului imunitar.
„Stresul este un factor agresor care are un impact foarte mare asupra sistemului imunitar. S-au făcut studii științifice prin care s-a constatat că doar câteva minute de stres intens pune sistemul imunitar pe pauză câteva ore, deci timp de câteva ore corpul nostru nu mai este protejat față de microbi, de virusuri sau de alți agenți agresori interni sau externi. Emoțiile negative iarăși slăbesc imunitatea corpului și permit intrarea virusurilor și microbilor în organism. Atunci când corpul, mintea sau emoțiile noastre nu sunt curate, atunci sistemul imunitar nu funcționează corespunzător. Stresul afectează omul pe toate nivelurile, nu numai fizic dar și psihic și emoțional”, explică medicul Angela Trifu.
Imunitatea depinde în cea mai mare măsură de alegerile pe care le facem, mai ales în ceea ce privește alimentația de zi cu zi. În mod firesc, o alimentație variată ne asigură necesarul de vitamine și minerale. Utile în stimularea sistemului imunitar sunt vitaminele B, C şi D, precum şi zincul. Ele ajută mai ales în perioada de gripă și răceală, spre a trece cu ușurință peste acestea.
„În primul rând să evităm dulciurile, consumul excesiv de dulciuri procesate pentru că dulciurile sunt foarte greu de digerat și suprasolicită sistemul digestiv. Putem să consumăm în alimentația zilnică foarte multe fructe și legume proaspete, colorate, bogate în fibre, în antioxidanți naturali: merele, prunele, perele și chiar și fructe mai exotice cum ar fi rodia sau ananasul sunt foarte bogate în vitamine, în Zinc și care stimulează sistemul imunitar. La fel condimente cum ar fi ghimbirul, pătrunjelul, piperul, chimenul, cardamonul mai exotic iarăși: conțin Fier, Calciu și cresc imunitatea. Consumul de cereale integrale cum ar fi orzul, orezul, quinoa conțin foarte mult Fier și fibre și ajută iarăși la stimularea imunității prin aducerea unui aport suplimentar de vitamina C, de Fier, de Calciu. La fel untul și laptele naturale sunt bogate în vitamina C, în Fier, Calciu și sunt de recomandat în această perioadă pentru stimularea sistemului imunitar”, mai spune medicul Angela Trifu.
Medicii mai recomandă ca alimentele să fie consumate calde, pe cât posibil. Iar o alimentație adecvată poate fi completată cu o hidratare corespunzătoare, mișcare în aer liber, sport și o bună igienă:
„Imunitatea trebuie să o menținem prin modificarea stilului de viață sau prin menținerea unui stil de viață sănătos, iar acest lucru se face printr-o hidratare corectă corespunzătoare, deci să bem apă suficient de mult, printr-o alimentație echilibrată și diversificată care să cuprindă toate principiile nutritive, prin mișcare în aer liber, prin respirație completă în aer liber, prin activități fizice, sport, prin igienă deci păstrarea igienei este iarăși un factor foarte important pentru prevenție, pentru păstrarea imunității, printr-un somn liniștitor și odihnitor, prin exerciții sau tehnici de relaxare și de eliberare de stres pentru că, înainte de a ajunge la suplimentele alimentare, corpul nostru, mai ales în lumea modernă, este afectat de stres.”
Sistemul imunitar este cunoscut ca fiind unul dintre cele mai complexe sisteme ale organismului. Acesta, prin mecanisme complexe, ajută la menținerea sănătății prin combaterea virusurilor, bacteriilor sau celulelor care se dezvoltă anormal, astfel că este important să ne dezvoltăm obiceiuri sănătoase pentru ca acesta să facă față provocărilor reprezentate de agenții patogeni.
Adaugă comentarii