Actualitate Social

Sărata Monteoru, cea mai solicitată stațiune pentru tratament. La ce “băi” merg buzoienii

Zeci de pensionari din Buzău au plecat la tratament, zilele trecute, în diverse stațiuni balneare din țară. Este prima serie de vârstnici care beneficiază de un sejur pentru tratament, în acest an.

La sfârșitul săptămânii trecute, 31 de persoane care au solicitat și au primit un bilet au plecat în stațiune. Este vorba despre bilete alocate județului Buzău, prin Casa de Pensii, în prima serie din acest an. Acestea au putut fi ridicate direct de la Casa de Pensii, fără a fi alocate pe baza cererilor, din cauza timpului scurt între alocare și data de plecare în stațiune. În total, 90 de locuri au fost alocate pensionarilor buzoieni în această etapă, cele mai multe, 76, la Sărata Monteoru. Bilete au mai fost și pentru stațiunea Amara, din Ialomița, dar și la Lacu Sărat, în Brăila, la Olănești și Covasna. Pensionarii au putut opta pentru stațiuni în care să beneficieze de tratament pentru bolile cardiovasculare, digestive sau pentru boli reumatice.

Între timp, a fost stabilită și lista persoanelor care au depus cereri pentru tratament și care au primit un bilet în cadrul celei de a doua serii din acest an. Sunt 60 de bilete repartizate, cu plecare începând din 23 martie, în diverse stațiuni din țară.

“Fiecărei cereri i se stabilește un punctaj în funcție de 3 criterii: felul pensiei, valoarea pensiei și dacă persoana a mai fost sau nu în ultimii 2 ani în stațiune. În funcție de acestea, se stabilește un punctaj, apoi se ordonează descrescător aceste punctaje în raport de stațiunile disponibile și pentru care au optat cetățenii. Fiecare persoană aflată pe această listă primește și o înștiințare la domiciliu prin care i se aduc la cunoștință elementele pe care trebuie să le aibă în vedere la ridicarea biletului, adică termen, documente pe care trebuie să le prezinte”, spune purtătorul de cuvânt al Casei de Pensii Buzău, Ionuț Constantin.

În cursul anului trecut, 2013 buzoieni au petrecut câteva săptămâni în diverse stațiuni din țară, unde au beneficiat de tratament și relaxare, în baza biletelor alocate prin Casa de Pensii.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian