Social

“ȘCOALA ÎNCEPE PE 14 SEPTEMBRIE!” Iată ultimele decizii ale autorităților

Noul an școlar 2020-2021 va începe pe 14 septembrie 2020 iar majoritatea elevilor vor merge efectiv în sălile de clasă. Anunțul a fost făcut miercuri, 5 august, de preşedintele Klaus Iohannis. Șeful statului a precizat că teoretic, din 14 septembrie, elevii vor merge efectiv la şcoală. Însă, lucrurile vor diferi în funcție de situația din teritoriu. Vor fi făcute evaluări periodice și în funcție de numărul cazurilor noi de coronavirus, autoritățile din fiecare județ vor stabili ce se va întâmpla mai departe, dacă școlile rămân deschise, fără ca elevii să fie expuși vreunui risc, sau dacă trebuie închise. Decizia va fi luată la nivel local, pe baza a 3 scenarii:

– Scenariul verde, risc minim – în localitate nu au fost înregistrate cazuri de COVID-19 în ultimele 14 zile, ceea ce înseamnă că școlile pot fi deschise;

– Scenariul galben, cu risc mediu –  între 1 şi 3 persoane detectate în medie, zilnic, cu noul coronavirus. În acest scenariu unii elevi vor fi prezenți în sălile de clasă, alții vor învăța online;

– Scenariul roşu –  mai mult de trei bolnavi noi în fiecare zi în localitate, în ultimele 14 zile, ceea ce înseamnă că toate școlile se închid. Cursurile se vor desfășura doar online.



Publicitate