Actualitate

Se schimbă orașul la față. Zeci de blocuri vor fi reabilitate

După zeci de ani în care nu au beneficiat de lucrări de consolidare, iar acum prezintă un risc crescut la cutremure, zeci de blocuri din municipiul Buzău sunt la un pas de a intra într-un amplu proces de reabilitare. Este vorba despre imobilele cu bulină roșie din oraș pentru care Primăria Buzău a reușit să acceseze fonduri prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Invitată la Focus News, Oana Matache, viceprimarul municipiului Buzău, a explicat că este prima reușită a administrației buzoiene din acest program cu finanțare europeană, iar suma accesată este una fabuloasă care reprezintă 60% din totalul fondurilor puse la bătaie la nivel național pentru reabilitarea seismică.

40 de blocuri din municipiul Buzău vor fi reabilitate complet cu fonduri de la Uniunea Europeană. Este vorba despre 30 de imobile cu bulină roșie care vor fi consolidate din punct de vedere seismic și alte 10 blocuri ce vor beneficia de lucrări pentru eficientizare energetică.

”Municipiul Buzău a reușit să acceseze 111 milioane euro prin PNRR care se vor concretiza în 30 de blocuri reabilitate din punct de vedere seismic și 10 blocuri din punct de vedere energetic”,  a spus la Focus TV, Oana Matache, viceprimarul municipiului Buzău.

Suma reprezintă, potrivit viceprimarului Buzăului, jumătate din fondurile pentru reabilitare energetică alocată întregului județ.

”S-a reușit să fie atrase 50% dintre fondurile alocate județului Buzău pentru reabilitare energetică la noi în municipiu și aproximativ 60% din fondurile oferite la nivel național pentru reabilitare seismică atrase tot de municipiul Buzău”, a punctat Oana Matache.

Evaluarea dosarelor se va încheia la finalul lunii mai, însă, spune Oana Matache, Buzăul este în cărți și practic sunt slabe șanse să se schimbe ceva cu privire la suma accesată de municipiu.

”La PNRR este foarte important să prinzi trenul în momentul în care se deschid axele. Trebuie să fii cu documentația pregătită. Echipa din Primărie a fost foarte pe fază pentru că la PNRR ghidurile se schimbă foarte repede, au fost schimbări inclusiv în ultima zi când s-a deschis apelul și s-au putut depune proiectele. Mulți au pierdut pentru că nu au fost pe fază la aceste modificări”, a spus Oana Matache.

Cu suma accesată vor fi reabilitate blocurile cu bulină roșie din centrul municipiului dar și din cartiere. În plus, primarul Constantin Toma a anunțat că este în lucru o expertiză tehnică pentru a identifica dacă mai sunt și alte blocuri ce prezintă risc ridicat la seism astfel încât, pe viitor, și acestea să fie consolidate.