Vremea de primăvară din ultima săptămână a venit la pachet cu un val de incendii de vegetație. Multe persoane au dat foc resturilor vegetale, în încercarea de a-și curăța terenurile și a le pregăti pentru noul sezon. Deși acest lucru este strict interzis și poate aduce sancțiuni usturătoare, mulți proprietari recurg la această variantă, în ciuda riscurilor.
Numai în ultimele ore, la nivel național, pompierii au intervenit pentru limitarea mai multor incendii de vegetație/ litieră/ fond forestier, în peste 20 de localități, din 6 județe. A fost afectată o suprafață de peste 500 ha, focul ajungând inclusiv la păduri. Mai mult, au fost înregistrate și victime, o femeie din Maramureș fiind găsită de pompieri fără viață, iar un salvator a fost rănit de o creangă cuprinsă de foc.

În fața acestui val de incendii devastatoare, pe lângă controale în teren și sancțiuni usturătoare, autoritățile cer și ajutorul Bisericii. La finalul slujbelor, preoții vor transmite credincioșilor mesaje referitoare la incendierea vegetației și riscurile pe care le implică această acțiune.
“Avem nevoie de sprijinul autorităților locale, de sprijinul comunităților și, de astăzi, la solicitarea noastră, preoții din zonele rurale, după slujbă, vor citi un mesaj, în fiecare săptămână, cât trecem de aceasta perioadă”, a declarat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.
Și în județul Buzău, autoritățile încearcă să prevină incendiile devastatoare. Zilele trecute a avut loc o primă întâlnire între reprezentanții Prefecturii, ai ISU, Direcției Silvice și primari din județ. Discuțiile au vizat tocmai riscurile de izbucnire a incendiilor de vegetație în această perioadă, în care vremea s-a încălzit semnificativ.

“Vineri, 07.03.2025, începând cu orele 10.00 a avut loc la Beceni prima ședință din seria celor 5 pentru descurajarea incendiilor necontrolate ale vegetației și combaterea atacurilor urșilor asupra persoanelor și a bunurilor.
Evenimentul a fost mediat de către Prefectul Județului Buzău, Liliana Sbîrnea și Subprefectul Viorel Dobre, la ședință luând parte reprezentanți ai conducerii instituțiilor I.S.U. Buzău, A.P.I.A. Buzău, A.P.M. Buzău, Garda de Mediu Buzău, Garda Forestieră, I.P.J. Buzău, I.J.J. Buzău, Direcția Silvică și ai UAT-urilor Beceni, Lopătari, Mânzălești, Vintilă Vodă, Bisoca, Sărulești, Cernătești, Săpoca, Berca, Scorțoasa, Cănești, Chiliile și Odăile. Întâlnirea a fost organizată pe baza protocolului de colaborare privind acțiunile de monitorizare a modului de respectare de către fermieri a bunelor condiții agricole și de mediu referitoare la arderea miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil și la arderea pajiștilor permanente.
Protocolul este încheiat între A.P.I.A., Garda Națională de Mediu și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Buzău, acțiunea fiind organizată de către Secretariatul General al Guvernului, prin inspectorul guvernamental responsabil de județul Buzău.”
În Buzău, în 2024, din 968 de incendii, 479 au fost de vegetație uscată și miriști.
Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.
Adaugă comentarii