Nu și-au plătit facturile, iar acum vor rămâne fără apă la robinete! Este cazul câtorva sute de familii din Buzău, care, în ultimele luni, au strâns restanțe...
Etichetăcompania de apa
O lucrare aparent banală, pe care specialiștii contractați de Compania de Apă o fac de mai multe ori într-o zi, ieri a fost executată greșit, lăsând aproape un...
UPDATE: Avaria care a dus la probleme în furnizarea pei potabile în întreg municipiul Buzău este una de proporții. Echipele Companiei de Apă se află pe strada...
Nu doar apele de suprafață sunt afectate de secetă, ci și cele subterane. O spun reprezentanții Companiei de Apă Buzău, după ce săptămâna trecută Administrația...
Vin iarăși zile caniculare. La finele acestei săptămâni, vremea se va încălzi serios în sud estul țării, fiind așteptate temperaturi de 37 de grade, sau chiar...
Lucrările Companiei de Apă din zona barajului de la Cireșu au lăsat aproximativ 3500 de gospodării fără apă. Practic, este vorba despre mii de buzoieni care nu...
În plină vară, când canicula persistă zile în șir, mai multe localități din Buzău primesc apă cu program. Pe fondul secetei, dar și a consumului ridicat din...
De câteva zile, a început una dintre cele mai complexe lucrări anunțate încă de anul trecut de Compania de Apă Buzău. Este vorba despre înlocuirea canalizării...
Cine n-a fost inspirat, seara trecută, să umple o cadă cu apă sau să își facă stocuri serioase de apă, a avut de început ziua cu stângul. Lucrarea de racordare...
Un incident aparent banal, semnalat ieri, când asfaltul din rondul de la avion, în intersecția din zona comercială de nord, s-a surpat și a oferit priveliștea...
Oricât au sperat buzoienii că șantierele deschise în ultimii trei ani se vor închide și, încet încet, rezultatele vor lua locul nervilor și blocajelor...
Fostul sediul al Companiei de Apă, pe care Primăria Buzău a decis să îl transforme în locuințe sociale, e un adevărat butoi cu pulbere pentru locatarii care...
Atenție, șoferi! Dacă ați plănuit ca mâine să faceți cumpărături, ați face bine să evitați strada Frăsinet, cea care duce la centrele comerciale din nordul...
Cei fără experiență în câmpul muncii au acum oportunitatea de a se angaja, fără să li se ceara nici măcar o zi de activitate precedentă intr-un anumit domeniu...
Mai mulți artiști plastici se ocupă de înfrumusețarea orașului cu picturi murale, care să ajute Buzăul să ducă mai ușor povara grea a clădirilor construite în...
Decizia Companiei de Apă de a închide robinetul la un izvor captat de pe raza satului Nenciulești, comuna Merei, de unde oamenii din zonă, dar și din...
Într-o perioadă în care seceta este tot mai aspră de la un an la altul, precipitațiile fiind tot mai puține iar temperaturile din ce în ce mai ridicate, un...
Una caldă, alta rece pentru buzoieni. Apa potabilă nu se scumpește în această perioadă, așa cum se întâmplă în alte orașe din țară, ca urmare a creșterii...
Apă neagră la robinetele multor buzoieni. Încă de miercuri seară au apărut probleme în mai multe cartiere ale orașului. Și joi dimineață, lucrurile stau la fel...
Fără apă la robinete și trafic dat peste cap, joi dimineață, într-o intersecție aglomerată din Buzău, din cauza unei defecțiuni care trebuie remediată de...