Actualitate

”Tinutul Buzăului”, evaluat de experți din Grecia și Olanda! Cine sunt cei doi evaluatori UNESCO care vor sosi în septembrie

Este oficial! ”Ținutul Buzăului” va fi vizitat de experții UNESCO, iar evaluatorii vor ajunge în România în mai puțin de o lună. Echipa este formată din doi experți, unul din Grecia și celălalt Olanda, iar vizita pe meleagurile buzoiene va dura patru zile.  Alexandru Andrășanu, inițiatorul proiectului și evaluator UNESCO, a apreciat că este o ”echipă foarte bună” pentru județul nostru mai ales că unul dintre cei doi evaluatori a mai fost prezent în România și știe ” ce înseamnă să fii într-o țară din Balcani și cum merg lucrurile”. Între timp, autoritățile din Buzău măresc ritmul de lucru astel încât până la sosirea experiților, pe teren, totul să arate cât mai bine. Acum, se lucrează la montarea indicatoarelor.

Se apropie momentul cheie pentru proiectul ”Ținutul Buzăului”. După ani de așteptare, cel mai important proiect de turism care va aduce o recunoaștere internațională a județului nostru a ajuns la etapa de evaluare din partea evaluatorilor UNESCO. O echipă formată din doi experți va ajunge pe 15 septembrie la Buzău, iar vizita va dura patru zile.

Alexandru Andrășanu

„Experții UNESCO vor veni pe 15 septembrie și pleacă pe 19 septembrie. Este o vizită de patru zile. Așa se procedează. Experții trebuie să petreacă trei zile în teritoriu și să aibă șansa să se întâlnească cu cât mai mulți reprezentanți ai partenerilor și să vadă la fața locului ce înseamnă geoparcul Ținutul Buzăului, astfel încât să facă un raport complet pentru ca mai departe consiliul UNESCO pentru geoparcuri și apoi UNESCO să decidă, pe baza rezultatelor acestui raport dacă lucrurile sunt pe drumul cel bun”, a explicat pentru sansanews.ro, Alexandru Andrășanu, inițiatorul proiectului și evaluator UNESCO.

Cei doi sunt evaluatori cu experiență despre care Andrășanu spune că reprezintă o ”echipă bună” în drumul pe care îl mai are de parcurs proiectul nostru astfle încât Ținutul Buzăului să poate deveni, în câteva luni, al doilea Geoparc acreditat UNESCO din România.

„Cei doi experți sunt experți cu experiență. Este un expert senior, domnul Ilias Veliakos, din Grecia. Lucrează într-unul din geoparcurile fondatoare ale rețelei globale UNESCO, în Lesvos Geopark. A mai fost în România, ne-am întâlnit în România. E din Balcani, deci știe ce înseamnă să fii într-o țară din Balcani și cum merg lucrurile și este un expert cu foarte mare experiență. Are câteva zeci de evaluări la activ. Doamna Gretha Roelfs lucrează pentru Geoparcul International UNESCO Hondsrug (Olanda). Este un foarte bun profesionist în domeniul geoparcurilor. Nu sunt sigur dacă a mai fost în România, dar sunt sigur că din întâlnirile anterioare pe care le-am avut cu ei în cadrul rețelei globale a geoparcurilor, știu că se pricepe la lucrurile acestea și, pentru noi, mi se pare o echipă foarte bună”, a spus Alexandru Andrășanu.

Până la sosirea celor doi experți, autoritățile din Buzău fac toate eforturile astfel încât, pe teren, totul să arate cât mai bine. Săptămâna aceasta, Petre Emanoil Neagu, președintele CJ, a anunțat pe pagina de Facenbook că s-a început montarea indicatoarelor.

” Am început semnalizarea teritoriului Geoparcului Ținutul Buzăului cu montarea indicatoarelor turistice și a panourilor informative”, a scris Neagu.

De altfel, până acum s-au făcut pași importanți pentru acreditarea UNESCO a Geoparcului Ținutului Buzăului, iar acest lucru a fost apreciat prin aprobarea acestei vizite de evaluare.

„Ceea ce s-a realizat până acum a fost recunoscut prin dosarul trimis la UNESCO și prin faptul că a fost acceptat să meargă mai departe și să fie trimiși cei doi experți UNESCO care să vadă la fața locului ceea ce s-a realizat. E un pas normal, dar un pas extrem de important. Pentru noi, ”Ținutul Buzăului” înseamnă încă un teritoriu în România care ne reprezintă  la nivel internațional și care arată diversitatea naturală, culturală și, bineînțeles, ambiția oamenilor de a păstra și de a utiliza aceste resurse naturale și umane. Alături de Geoparcul Internațional „Țara Hațegului” UNESCO, ne-am bucura ca la anul să avem și Geoparcul Internațional UNESCO „Ținutul Buzăului”, a apus inițiatorul proiectului.  

Ținutul Buzăului include o zonă rurală care aparține administrativ de 18 comune din zona de deal și munte din nord-vestul județului Buzău, fiind o zonă cu circa 450.00 de locuitori.Concret vorbim de comunele  Berca, Scorțoasa, Pârscov, Cozieni, Pănătău, Colți, Bozioru, Brăești, Odăile, Cănești, Chiliile, Lopătari, Mînzălești, Bisoca, Valea Salciei, Sărulești, Vintilă Voda și Beceni, iar suprafață ocupată este de 1035.9 km2.

Printre obiectivele turistice care fac parte din Geoparcul Ţinutul Buzăului, sunt Vulcanii Noroioşi, Muntele de Sare de la Mânzăleşti şi Platoul Meledic, Muzeul Chihlimbarului de la Colţi, Aşezările rupestre din Munţii Buzăului şi Trovanţii de la Ulmet.