Actualitate

Toma și Neagu ”baletează”. Care este adevărata miză a scandalului din PSD Buzău

Duelul de la distanță dintre unii lideri ai PSD Buzău, aflați într-un vădit conflict public, a intrat într-o nouă formă, și anume cea a „baletului”, după venirea la șefia organizației a senatorului Lucian Romașcanu. Deși, atât primarul Constantin Toma, președintele organizației municipale Buzău a social democraților, cât și Emanuel Neagu, președinte-executiv al organizației județene pesediste, au încercat, în ultimele zile, să îndulcească situația, e din ce în ce mai clar că între cei doi nu există cale de împăcare, chiar dacă aceștia au declarat, sus și tare, că între ei, nu există niciun scandal. Totuși, într-o ultimă apariție televizată, la un post TV local, primarul Toma, la insistențele realizatorului, a explicat că prietenul său, Ilie Bolojan, a trecut de la Primăria Oradea la președinția Consiliului Județean Bihor, pentru că „județul a rămas în urma orașului”, insinuând, astfel, că Neagu a lăsat județul în urma municipiului condus de el. Cu alte cuvinte, vorba românului „nu că zic, dar vreau să spun”.

De cealaltă parte, Emanoil Neagu, într-o conferință de presă, a transmis și el că „Totul e bine”, dar a declarat că, dacă ar fi alegeri anticipate, acum, ar candida pentru o funcție în Parlamentul României.

Cu alte cuvinte, Neagu a transmis că a înțeles mesajul că actuala conducere a partidului nu l-ar mai vrea la  președinția C.J. și e dispus să se „retragă” în Parlament, lăsând liber postul de la șefia Consiliului Județean.

Pentru cunoscătorii „dedesubturilor politice” buzoiene, atitudinea celor doi, Toma și Neagu, arată că, în interiorul partidului la Buzău, e liber la negocieri.

Iar negocierile se duc pentru, ce altceva, decât bugete și influență. După negocieri și reîmpărțirea resurselor, războiul se va relua.