Actualitate

(VIDEO) Afacere cu trupul altora: un buzoian de 20 de ani, acuzat că și-a transformat iubita în sursă de profit

Foto cu caracter ilustrativ

Un buzoian care, în ultimul an, a obținut sume frumușele de pe urma unei tinere pe care a convins-o să își vândă trupul pe bani, a ajuns în arestul Poliției. Buzoianul, în vârstă de 20 de ani, din municipiul reședință de județ, este acuzat că și-ar fi convins iubita că pot face afaceri profitabile împreună. Tânăra a acceptat să se prostitueze, banii ajungând în conturile buzoianului. De altfel, potrivit anchetatorilor, el era cel care coordona “afacerea”, îi căuta clienți tinerei, dar stabilea și unde să aibă loc întâlnirile.

 Însă, între timp, polițiștii au aflat de afacerile proxenetului. Au strâns probe iar ieri au descins la domiciliul acestuia.

“Din cercetări a reieșit că, din 2024 până în prezent, un bărbat, de 20 de ani, din Buzău, ar fi determinat o tânără să practice prostituția, cu scopul de a dobândi foloase patrimoniale în propriul interes.

Bărbatul ar fi înlesnit practicarea prostituției de către tânăra de 24 de ani, i-ar fi oferit protecție și i-ar fi achitat contravaloarea anunțurilor postate pe site-urile matrimoniale, în vederea întreținerii de relații sexuale contra cost. Tânărul ar fi fost cel care ar fi căutat imobile de tip apartamente ori garsoniere pentru a le închiria, în vederea practicării prostituției, ar fi ținut evidența câștigurilor ilicite și şi-ar fi însușit banii proveniți din activitatea infracțională.”

În urma perchezițiilor, buzoainul de 20 de ani a fost dus la audieri, apoi reținut pentru 24 de ore.

Astăzi, urmează a fi prezentat Parchetului pentru a dispune cu privire la măsura preventivă.

Autorul știrilor

Elena Petre

1 Comentariu

Apasă aici pentru a publica un comentariu

  • Pai și alea după varianta care practica prostituția au toate pești. Politia știe de existența lor de ani de zile si nu fac nimic sai aresteze . Alo politia luați masuri în privința asta va e greu sa completați procese verbale si sa faceți dosare pentru ca habar naveti de viata voastră sa faceți anchete , sunteți o rușine si inclusiv complici pentru practicarea prostituție si proxenetism