Actualitate

(VIDEO) Ce e Poliția Animalelor și cum ne ajută? Ce spun reprezentanții serviciului de la Buzău

Prezența câinilor fără stăpân pe străzi, lovirea animalelor, omorârea acestora, filmarea unor vietăți când sunt aproape de moarte sunt doar câteva dintre problemele de care buzoienii se lovesc zilnic. Nu sunt însă prea mulți care, aflați în fața unei situații de abuz sau de altă natură ce are în prim-plan un animal, știu ce să facă și cui să ceară ajutorul. Prezenți în platoul Focus TV, în cadrul emisiunii Sens Direct, alături de realizatorul Doru Gheorghiade, reprezentanții Serviciului de protecție a animalelor au răspuns mai multor întrebări pentru a lămuri ce rol are Poliția Animalelor și cum ne poate ajuta ea.

Această structură este relativ nou înființată. S-a luat decizia înființării Poliției Animalelor pentru că aveau nevoie de ea atât autoritățile, cât și animalele. Legislația în vigoare pentru protecția animalelor prevede atât latura preventivă, cât și constatarea infracțiunilor și contravențiilor.

Activitatea Poliției Animalelor este bine fundamentată legal, dar oamenii încă nu sunt foarte lămuriți cu privire la aceste atribuții noi. Tot ce ține de maltratarea animalelor, concret constatarea rănirii sau omorârea animalelor cu intenție intră în atribuțiile acestui serviciu. Polițiștii pot interveni în orice situație ce vizează un animal, inclusiv atunci când un porc este sacrificat în condiții insalubre ori se constată un abuz.

„Facem distincție între animalele de interes economic și cele de companie. Cele de companie sunt pentru a ne apăra sau pentru a ne oferi afecțiune. Însă, dacă porcul sau calul este maltratat, deși este animal de interes economic, nu înseamnă că îl tratăm ca pe un obiect”, a declarat la Focus TV, inspector Malvina Toader.

Sunt nuanțe în ceea ce înseamnă maltratarea animalelor, subiectivitatea fiind un aspect important, însă sesizările legate de un tratament impropriu pot fi trimise reprezentanților Poliției Animalelor. Cetățenii pot ajuta acest serviciu, având un rol important în informarea personalului.

Concret, ce pot face oamenii este să apeleze serviciul unic de urgență 112, iar dacă situația nu este urgentă se poate apela prin centrală și lua legătura direct cu reprezentanții serviciului. De asemenea, se pot face și plângeri, atât în scris, cât și telefonic, prin centrala IPJ Buzău.

”Când vezi că cineva ucide un animal, vrea să îl îngroape sau cine știe, suni, ca să vină reprezentanții să vadă despre ce e vorba. Va veni cel mai apropiat echipaj pentru a elimina pericolul. Se poate emite ordin de plasare a animalului într-un adăpost, deci animalul este scos din starea de pericol”, a spus șeful serviciului, comisar-șef Remus Nicula.

De asemenea, polițiștii menționează că și materialele video, chiar dacă nu sunt proprii, pot fi folosite pentru a face sesizări la Poliția Animalelor. Concret, dacă în mediul online sau la prieteni vedem un filmuleț în care un animal este tratat abuziv se poate merge cu acesta la Poliția Animalelor.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian