Actualitate

(Video) Se fereau de controale și aruncau gunoiul noaptea! Practica folosită la Cochirleanca dar și în alte localități din județ

Ies la iveală noi detalii în scandalul deșeurilor incendiate și îngropate ilegal de la Cochirleanca, unde principalii suspecți sunt primarul și viceprimarul comunei, plasați încă de săptămâna trecută, sub control judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile. Detalii aici.

Într-o intervenție la Focus News, comisarul șef de poliție Dragoș Neagu, șeful Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub coordonarea căruia au fost derulate cercetările și perchezițiile în acest dosar, a explicat cum s-a acționat la Cochirleanca astfel încât pentru o perioadă de mai bine de un an de zile au fost comise , în mod repetat, grave infracțiuni de mediu.

Potrivit informațiilor pe care anchetatorii le-au adunat, cei care aruncat deșeurile și-au dezvoltat ”o preocupare în a se feri de controale”, se anunțau între ei și obișnuiau să facă transporturile cu deșeuri inclusiv pe timpul nopții. Erau folosite terenuri neutilizate, fără destinație agricolă, în extravilanul localității, dar care aveau căi de acces facile.

Așa au reușit ca din ianuarie 2023 și până la momentul perchezițiilor să transporte și să îngroape 8.000 metri cubi de deșeuri, pe o suprafață de 3 hectare.

Practica însă nu este izolată, astfel că, spune comisarul șef de poliție Dragoș Neagu, mai sunt în lucru și alte sesizări.

De altfel, și un raport al Gărzii de Mediu Buzău arată că tot anul trecut au fost făcute nu mai puțin de 16 sesizări penale, la mai multe UAT-uri din județ. De menționat este faptul că o Primărie ar putea avea mai multe sesizări, un exemplu fiind chiar Primăria Cochirleanca pentru care la Garda de Mediu au fost adunate trei sesizări.

De asemenea, printre primăriile pentru care s-au adunat sesizări și pentru care Garda de Mediu a înaintat plângeri penale către Parchet sunt și Vadu Pașii,  Calvini, Padina, Smeeni dar și Poșta Câlnău, acolo unde sansanews.ro a semnalat dimensiunea dezastrului în articole pe care le puteți citi aici și aici.

Cu alte cuvinte,  la Buzău se poate vorbi deja despre un fenomen al deșeurilor îngropate sau incendiate, adică grave infracțiuni de mediu care încep să fie scoase la suprafață de organele de cercetare penală.

De menționat că, valul plângerilor penale a pornit după ce , în urmă cu un an și jumătate, a fost schimbată legislația de mediu, iar aceste fapte sunt încadrate ca infracțiuni și nu contravenție, cum se întâmpla în trecut.

”S-a modificat OUG 92 pe 2021 privind regimul deșeurilor, iar îngroparea, abandonarea cu intenție, sau incinerarea deșeurilor sunt prevăzute ca infracțiuni în conformitate cu prevederile legislației menționate, și  exclud atribuțiilor Gărzii Naționale de Mediu intrând în competența organelor de urmărire penală”, ne-au explicat surse sansanews.ro.

Raportul prezentat de Garda de Mediu în Colegiu Prefectural, în septembrie 2023, îl puteți găsi aici.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian