Actualitate

(FOTO+VIDEO) Despre deșeuri, amenzi și…mici probleme spinoase. Lideri politici actuali, în vila lui Marghiloman

Problema deșeurilor, de la îngroparea lor, cu acceptul tacit al unor autorități, de spaima facturilor, până la creșterea țintelor de colectare selectivă, obiectiv ce atrage amenzi în cazul neîndeplinirii, sunt subiecte fierbinți pentru toți cei care conduc primării sau consilii județene, dar și pentru operatorii din salubrizare, pentru autorități de mediu și, în același timp, pentru cetățenii care își doresc un mediu curat.

Acesta a fost contextul în care, la Buzău, s-au întâlnit, astăzi, actori de la nivelul tuturor acestor eșaloane, într-o conferință care a analizat provocările gestionării deșeurilor, ca problematică extrem de importantă. Inițiativa de a aduce în același loc pe toți cei interesați a fost a Asociației Intercomunitare ECO Buzău 2009, care reunește 85 din localitățile județului, la aceasta urmând să adere și municipiul Buzău și comuna Gălbinași, ultimele două localități ale județului.

Reuniunea a avut loc la Vila Albatros, iar conținutul în acord cu tema conferinței s-a îmbinat cu accentele politice, inerente având în vedere că majoritatea participanților s-au aflat în dublă ipostază: decidenți și oameni politici. În ceea ce privește planurile de dezvoltare a unor soluții pentru colectarea și gestionarea deșeurilor în sistem integrat, autoritățile sunt în punctul în care mai pot lua un ultim tren. Fondurile pentru construirea de sisteme de management integrat s-au epuizat, însă mai există oportunități de finanțare, în principal prin PNRR. După 2026-2027, și aceste oportunități se vor epuiza, a explicat Mihaela Frăsineanu, secretar de stat la Cancelaria Prim-ministrului:

„ Faptul că, la Buzău, nu există SMID (n.r. -Sistem de Managemen Integrat al Deșeurilor) este un lucru bun. Asta dă oportunitatea Buzăului de a construi unul nou, bazat pe date din teren. Acesta trebuie să fie viabil din punct de vedere economic. ”

Șeful CJ Buzău, Lucian Romașcanu, a punctat că e foarte hotărât să aducă problema gestionării deșeurilor în capul listei cu priorități:

”Avem în permanență situații în care Garda de Mediu vine și ne chinuie. Sunt lucruri care trebuie corectate foarte repede!”

Reprezentantul unuia dintre cei mai mari jucători din piața de reciclare a deșeurilor, Constantin Damov, CEO-ul Green Group, a arătat că perspectiva s-a schimbat, iar autoritățile nu trebuie să mai gândească planuri pentru extinderea capacităților de depozitare, ci pentru colectare selectivă, sortare și reciclare:

„Gropile de gunoi nu mai sunt o soluție. Adunăm constant gunoi în gropile de gunoi fără să știm să le gestionăm. Soluția pentru viitor este să creăm SMID-uri pentru a învăța să ne gestionăm deșeurile și, implicit, resursele.”

Deși la eveniment confirmase participarea ministrul Mediului, Mircea Fechet, instituția a fost reprezentată, în cele din urmă, de secretarul de stat Bogdan Radu Balanișcu, care a arătat că lucrurile au devenit imperative în domeniul colectării deșeurilor și reciclării.

”Nu mai putem ascunde gunoiul sub preș!” a punctat oficialul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

Conferința s-a suprapus , dar s-a și îmbinat cu un eveniment de participare la întâlniri în teritoriu a candidatului comun al coaliției la guvernare, Crin Antonescu. Acesta și-a început vizita la Buzău cu participarea la conferința pe probleme de mediu și management al deșeurilor, unde a rămas câteva zeci de minute. Deși majoritatea problemelor pe subiectul în dezbatere trebuie gestionate de către Guvern, Crin Antonescu a subliniat că va fi un mediator între părțile care trebuie să se implice pentru a susține politicile europene la care România s-a angajat cu obiective clare:

Toată lumea a observat că sala reuniunii, aflată în vila Albatros, a fost aproape neîncăpătoare, și din cauza participării numeroase, dar, pe alocuri, și din cauza unor orgolii politice mai mici sau mai mari. Cu puțină forțare, a fost loc pentru toate și pentru…toată lumea.

De pildă, Lucian Romașcanu, așezat între Crin Antonescu și primarul Râmnicului, a făcut salturi de la ”dragă Petre, cel de dinaintea mea pe această poziție, care a pornit lucruri importante” la ”domnule primar Toma” , în timp ce primarul Constantin Toma s-a autoizolat pe un scaun în zona de prezidiu. Întâmplător sau nu, pentru că viața e plină de spini uneori, exact în fața sa se afla vechiul rival Ionel Tescaru, astăzi președinte al Autorității Naționale de Reglementare a Serviciilor Comunitare. Cei doi și-au evitat privirile, chiar dacă la venire și la plecare au încercat să salveze aparențele, dând mâna în momentul salutului. Aceeași răceală a fost evidentă și din distanța la care au stat unul de celălalt Lucian Romașcanu și Constantin Toma, poziționați pe laturi opuse ale sălii.