Actualitate

(Video) Buzăul, ”îngropat” în bălării! ”Iarba depășește cu mult înălțimea unui copil de 3-4 ani”

Buruienile au invadat orașul, iar imaginile surprinde de locuitorii din municipiul Buzău cu iarba de aproape un metru arată imaginea reală a Buzăului. Disperați, oamenii lasă aproape în fiecare zi mesaje pe aplicația Primăriei cerând să se intervină de urgență.

”Când se va tăia iarba din tot orașul care în curând va fi invadat de șerpi. Spun asta pentru că la acest moment nu există un parc sau loc de joacă pentru copii în care iarba(bălăriile) să nu depășească cu mult înălțimea unui copil de 3-4 ani”, a scris un buzoian pe BuzăuCityReport care a atașat mesajului o fotografie în care se vede cum o bancă dintr-un loc de joacă din cartierul Mihai Viteazu este complet acoperită de buruieni.

Buruieni de aproape un metru au răsărit și în amfiteatrul din Parcul Tineretului. Iarba a străpuns betonul și a luat locul spectatorilor care odinioară umpleau amfiteatrul.  Pentru acest spațiu a fost realizat un proiect de modernizare la care însă Primăria a renunțat pe motiv că, la licitația pentru desemnarea constructorului, nu s-a înscris nicio firmă. Acum, totul arată ca un loc părăsit.

Alți buzoieni cer, pe aceeași aplicație a Primăriei, toaletarea arborilor a căror crengi sunt un pericol pentru pietoni sau pentru mașinile lăsate în parcare.

La toate aceste solicitări a răspuns viceprimarul Ionuț Apostu care  a explicat că așa arată Buzăul după primul cosit și că, în curând se va trece la etapa a doua, însă suprafața de spațiu verde din oraș este mult prea mare pentru ca angajații Urbis Serv să-I facă față și să o mențină îngrijită și cu un aspect plăcut peste tot.

Ionuț Apostu

Pe de altă parte, viceprimarul a explicat că buruienile dau bătăi de cap buzoienilor doar acum pentru că, în curând, temperaturile caniculare le vor usca.

Autorul știrilor

Marilena Dinu

3 Comentarii

Apasă aici pentru a publica un comentariu