Actualitate

Criminal identificat după 23 de ani de când a luat viața unei bătrâne

Autorul unei crime care a șocat o comunitate întreagă, identificat și trimis în judecată după 23 de ani de la comiterea faptei. Este vorba despre un buzoian care, în ianuarie 2002, a intrat în casă, peste o bătrână de 81 de ani , din Smeeni, cu gândul să fure bani și ce mai găsește de valoare. Numai că a fost surprins de bătrână. Atunci, bărbatul a reacționat extrem de violent. A lovit-o pe bătrână până a lăsat-o fără viață. Agresorul a furat apoi ce a găsit prin casa bătrânei și s-a făcut nevăzut.

“În noaptea de 23/24.01.2002, în jurul orei 22:00, însoţit de concubina acestuia de la acea vreme, cu scopul de a sustrage bunuri şi sume de bani, acesta a pătruns prin efracţie, dislocând uşa de la intrare, prin lovire cu umărul, în imobilul persoanei vătămate M.A. în vârstă de 81 ani din comuna Smeeni, sat Smeeni, judeţul Buzău şi în momentul în care a fost surprins de către victimă, a acţionat violent, lovind-o pe aceasta în mod repetat cu un topor în zona capului, umărului, toracelui şi mâinii stângi, creându-i numeroase leziuni traumatice, hemoragie meningo-cerebrală şi dilacerală cerebrală consecinţă a fracturii de boltă şi bază craniană, leziunile de violenţă constatate având legătură directă, necondiţionată cu decesul, după care ulterior a sustras mai multe bunuri aparţinând persoanei vătămate, pe care le-a depozitat într-o geantă de voiaj pe care o avea asupra lui”, se arată într-un comunicat de presă remis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.

Anchetatorii nu au reușit să strângă atunci probe care să indice autorul crimei. Însă, în septembrie, același an, 2002, buzoianul a comis o faptă similară. Într-o altă localitate din județ, la Merei, a acționat prin aceeași metodă și a luat viața unui om. Atunci a fost prins și trimis după gratii pentru 25 de ani, fiind acuzat  de omor deosebit de grav şi tâlhărie.

Nici în penitenciar nu s-a liniștit. În anul 2011 a fost condamnat din nou pentru comiterea infracţiunii de ultraj, asupra unui lucrător de penitenciar.

Între timp, procurorii și polițiștii de la Investigații Criminale au continuat ancheta în cazul omorului de la Smeeni. Au reaudiat martori, au dispus măsuri speciale de supraveghere și au făcut verificări în cadrul mai multor penitenciare din ţară, în urma cărora au stabilit că bărbatul aflat după gratii a fost cel care a comis crima din 2002. Acum, bărbatul, care mai avea de ispășit circa 2 ani din prima pedepasă, fost trimis din nou în judecată pentru omor deosebit de grav.