După o întârziere cu aproape un an de zile față de momentul la care ar fi trebuit inaugurat, pe tronsonul Mizil-Pietroasele abia au început pregătirile pentru darea în circulație. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Buzău a anunțat că luni, după amiază, au fost făcute primele teste structurale pe podul de la kilometrul 38, acolo unde muncitorii au făcut mai multe greșeli de sudură care au ținut pe loc deschiderea celor 28,35 km, Mizil-Pietroasele.
”În această seară, de la ora 19:00, s-a desfășurat testul de încărcare pe calea 1 a podului de la km 38, parte din Lotul 2 al Autostrăzii A7, sectorul Mizil–Pietroasele. Testul a urmărit verificarea comportamentului structural al podului sub sarcini controlate, conform normelor tehnice de recepție”.
Pe calea 2, muncitorii încă sunt în șantier. Aici urmează montarea ultimelor 8 eclise de legătură, după care se vor efectua testele de încărcare și pe această cale. Ulterior, se vor realiza testele de calitate ale sudurilor prin metode de control nedistructiv, pentru certificarea integrității structurale.
”Dacă toate testele confirmă conformitatea, în perioada 13–17 octombrie va fi convocată comisia de recepție, în vederea deschiderii circulației”, a anunțat DRDP Buzău.
După recepție, se va putea circula pe Autostrada A7 de la București până la Spătaru, prin conexiunea cu DN 2.
Lotul 2 ar fi trebuit să fie dat în trafic încă din decembrie anul trecut, în momentul în care a fost deschis și primul lot, de la Dumbrava la Mizil. Nu s-a întîmplat însă din cauza unei serii de probleme identificate de specialiști, care au constatat că muncitorii societății bulgare care s-a ocupat de construcția acestui tronson nu au făcut ce trebuie. Din decembrie până acum au fost avansate mai multe termene pentru remedierea problemelor constatate la nivelul podurilor, dar mai ales la cel de la Mizil.



Adaugă comentarii