Actualitate

(UPDATE) Pieton, accidentat la Smeeni. Victima a murit

Foto cu caracter ilustrativ

Update. Pietonul accidentat este un bărbat de 59 de ani. Din păcate, în ciuda manevrelor de resuscitare, bărbatul a decedat.

”Din primele date de la fața locului a reieșit că autovehiculul condus pe direcția Smeeni către Maxenu, de un șofer de 18 ani, din Smeeni, ar fi pierdut controlul asupra direcției, părăsind partea carosabilă, împrejurare în care ar fi surprins și ar fi accidentat mortal un bărbat de 59 de ani, din Gherăseni”.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Știrea inițială: Un pieton a fost grav rănit în această dimineață în comuna Smeeni. Din primele informații, primite de polițiștii buzoieni, se pare că pietonul s-ar fi deplasat pe marginea drumului DJ203D, în afara localității Smeeni, și ar fi fost lovit de o mașină al cărui șofer ar fi pierdut controlul volanului, și a părăsit carosabilul.

Pietonul primește îngriji medicale. Revenim cu detalii.