Ninsoarea care a căzut noaptea trecută și astăzi, în prima parte a zilei, a paralizat municipiul Buzău. În cartiere, atât străzile cât și trotuarele sunt pline de zăpadă, astfel că șoferilor le este imposibil să își scoată mașinile din parcări, în timp ce pietonii sunt nevoiți să circule prin stratul gros de zăpadă sau pe carosabil, punându-și viața în pericol.
În prea puține locuri s-a intervenit în cartiere pentru deszăpezire. Buzoienii fac apel la autorități să intervină mai repede și să îndepărteze zăpada și de pe străzile lăturalnice, nu doar pe arterele principale.
“Este inadmisibil ca, după o ninsoare minoră, trotuarele din oraș să fie impracticabile, iar pietonii să fie nevoiți să circule pe carosabil, printre mașini, punându-și viața în pericol. Curățarea zăpezii nu este un favor, ci o obligație legală atât pentru autorități, cât și pentru instituțiile și firmele responsabile.
Vă solicităm să luați măsuri urgente pentru:
-verificarea și sancționarea celor care nu și-au îndeplinit obligațiile de deszăpezire;
-aplicarea de amenzi acolo unde este cazul, inclusiv persoanelor fizice și juridice care ignoră legea;
-monitorizarea reală a situației din teren, nu doar pe hârtie.
Este inacceptabil ca, în 2026, o simplă ninsoare să transforme orașul într-un haos și să oblige cetățenii să meargă pe șosea. Respectul față de locuitori se vede în acțiuni concrete, nu în justificări”, arată într-o postare pe Facebook, Sorin Cremarenco, locuitor al orașului.
Situația este similară în tot orașul, inclusiv în centrul municipiului, în zona Obor.
Pe de altă parte, nu doar autoritățile, ci și asociațiile de locatari și fiecare proprietar de imobil în parte au responsabilități în aceste zile de iarnă și trebuie să intervină și să înlăture zăpada din fața blocurilor.
“Deszăpezirea trotuarelor din fața imobilelor nu este opțională și nu este exclusiv responsabilitatea Primăria Municipiului Buzău. Conform obligațiilor legale, fiecare asociație de proprietari, instituție, societate comercială și proprietar de locuință are datoria de a curăța zăpada și gheața din dreptul proprietății.
Atunci când trotuarele rămân acoperite de zăpadă sau polei, pietonii — copii, vârstnici, persoane cu dizabilități — sunt obligați să coboare pe carosabil, expunându-se unui risc real de accident. Este o chestiune de responsabilitate civică, dar și de respect față de comunitate”, arată Sorin Cremarenco.
Între timp, jandarmii au ieșit pe teren, cu lopețile, și au dat o mână de ajutor pentru ca ambulanțele să aibă cale liberă spre Maternitatea Buzău.











Adaugă comentarii