Primăria MunicipiuluiBuzău își va întregi echipa de conducere începând de luni, 2 martie. Oana Gheorghiu își va prelua oficial mandatul, după ce a obținut votul consilierilor locali pentru funcția de viceprimar în prima ședință a acestui an, desfășurată pe 28 ianuarie.
„Este o onoare, dar și o mare responsabilitate pe care o primesc cu respect, dăruire și cu toată determinarea, pentru a veni în sprijinul cetățenilor municipiului Buzău. Voi depune toate eforturile pentru ca activitatea mea să fie ghidată pe dialog, pe o colaborare directă și bună cu Consiliul Local Municipal Buzău, cu aparatul de specialitate al Primăriei și, bineînțeles, cu cetățenii, indiferent de opțiuni sau de apartenența politică. Vă asigur de toată implicarea, seriozitatea și disponibilitatea de muncă”, a declarat Oana Gheorghiu, după obținerea voturilor necesare pentru a ocupa funcția de viceprimar.
Oana Gheorghiu a fost votată de majoritatea colegilor din Consiliul Local și preia funcția deținută anterior de Oana Matache, în prezent deputat de Buzău în Parlamentul României. Propunerea pentru funcția de viceprimar a venit din partea edilului-șef, fiind și singura nominalizare în ședința din 28 ianuarie.
Consilier local în cadrul Consiliului Local Municipal Buzău, Oana Gheorghiu conduce din 2022 Organizația de Femei a PSD Buzău. Unul dintre domeniile de care va fi responsabilă în calitate de viceprimar al municipiului Buzău este sănătatea, arie în care are o experiență profesională solidă.
„Vin din domeniul sănătății, din profesia de doctor farmacist, unde responsabilitatea față de oameni, prevenția și grija pentru comunitate sunt esențiale. Accept funcția de viceprimar cu convingerea că această experiență poate fi pusă în slujba unei administrații mai atente la nevoile reale ale cetățenilor”, a mai precizat Oana Gheorghiu.
Oana Gheorghiu va face echipă cu viceprimarul Ionuț Apostu și primarul Constantin Toma.




PENTRU NOI ESTE O MARE GAURA IN BUGET MAI BINE DUTE ACASA SI FA CURAT