Conform prevederilor Legii nr. 38/2003, cu modificările şi completările ulterioare privind transportul în regim de taxi si în regim de închiriere şi a Ordinului nr. 356/2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 38/2003
Orașul Nehoiu, cu sediul în Nehoiu, Calea Mihai Viteazu, nr. 43, în conformitate cu HCL nr. 22/2019 cu modificările și completările ulterioare, anunţă public declanşarea procedurii de atribuire a unui număr de 19 autorizaţii taxi, respectiv autorizaţiile taxi cu numerele de ordine începând cu 19 până la 37 inclusiv.
La procedură pot participa transportatorii autorizaţi pentru transportul de persoane în regim de taxi din orașul Nehoiu.
Solicitanți înscriși în lista de așteptare : –
Depunerea cererilor de participare, însoţite de documentaţia necesară, se poate face până la data de 07.05.2026, ora 14:00 la secretariatul Primăriei Orașului Nehoiu.
Criteriile de departajare și calendarul procedurii se pot consulta pe pagina www.primaria-nehoiu.ro, secțiunea Transport public local, precum și la avizierul primăriei orașului Nehoiu.
Formularele necesare şi informaţii suplimentare se pot obţine de la Autoritatea de Autorizare în Transportul Public Local din cadrul Primăriei Orașului Nehoiu.



Adaugă comentarii