Bucureștenii au descoperit, în acest weekend, gusturile autentice ale Ținutului Buzăului. Piața Artizanilor , ediție specială București, organizată de comunitatea Slow Food Buzău, a atras încă din prima zi un număr record de vizitatori, curioși să guste produse artizanale și preparate gătite după rețete vechi sau reinterpretate.
Evenimentul are loc la The Ark, pe strada Uranus, și aduce împreună 50 de producători din Ținutul Buzăului și comunități Slow Food din toată țara, într-un concept inspirat de Slow Food Earth Market, care promovează produsele locale, naturale și sustenabile.
„Ne bucurăm enorm să spunem că a fost deja un număr record de vizitatori pentru noi. După energia frumoasă de ieri, ne revedem și astăzi la Piața Artizanilor, Ediție Specială București. Ieri ne-am bucurat de mulți vizitatori, de întâlniri frumoase și de atmosfera aceea bună care se creează când oameni pasionați de gust și de lucruri făcute cu rost se adună laolaltă”, au transmis organizatorii, după prima zi de târg.
Meniu cu gust de România
Vizitatorii au putut degusta preparate tradiționale din mai multe zone ale țării, gătite însă cu ingrediente provenite de la producători locali. Buzăul și-a încântat vvizitatorii cu ciorbă de miel, parte arizanale cu cașcaval de penteleu și ceapă de Buzău caramelizată, ruladă cu magiun de prune fără zahăr. Iată meniul complet:
De la Băcănie Veche:
— Ciorbă de miel, cu miel de la Buzău
— Ciorbă rădăuțeană, cu inspirație din Moldova
— Gulaș de obrăjori de porc, ca pentru Ardeal
De la Conacul Grigorescu:
— Paste artizanale de la Berca cu pitușcă, cașcaval de Penteleu și ceapă de apă
caramelizată
— Paste artizanale cu pesto de leurdă
— Pentru cei mici, paste artizanale stil carbonara cu bacon
— Tartă cu praz și brânză maturată
— Prăjitură de morcovi cu cremă de brânză
— Ruladă cu magiun de prune de la Conacul Grigorescu, fără zahăr
De la Ferma Dacilor:
— Sandwich cu mangaliță la proțap
De la Gurul Satului / Clubul Gastronomic Transilvan:
— Bruschetta cu burduf cu trufe și slănină de Bazna, pe pâine cu maia făcută de
ei
— Luckos, zamă de varză cu cârnați afumați
— Vargabéles, budincă din fidea cu brânză și stafide
Pe lângă mâncare, atmosfera este completată de muzică live, workshopuri pentru copii, Slow Wine Corner și standuri cu produse artizanale.
Organizatorii spun că Piața Artizanilor s-a remarcat prin câteva lucruri simple, dar rare la târgurile obișnuite: o atmosferă relaxată și prietenoasă, ingrediente provenite de la mici producători locali, dar și faptul că vizitatorii îi pot cunoaște direct pe cei care fac produsele.
Pentru cei care nu au ajuns încă, Piața Artizanilor rămâne deschisă între orele 10:00 și 21:00, la The Ark, pe strada Uranus, promițând încă o zi plină de gusturi autentice și povești din spatele produselor



Adaugă comentarii