Zeci de persoane s-au prezentat astăzi la ghișeele Direcției de Taxe și Impozite, formând cozi încă de la primele ore ale dimineții. Oamenii au venit fie pentru a-și achita obligațiile fiscale către stat, fie pentru a recupera sumele plătite în plus la începutul anului, după ce unele taxe au fost recalculate, iar autoritățile locale trebuie acum să le dea banii înapoi. Detalii AICI.
Cei mai mulți dintre buzoienii prezenți la ghișee au recunoscut că preferă să stea la coadă pentru a-și achita datoriile ca să beneficieze de bonificația acordată până pe 31 martie. Printre ei sunt și persoane care însă spun că nu au avut bani până acum așa că au venit când au reușit să strângă suma necesară.
Aglomerația a fost accentuată și de faptul că,așa cum se vede în imagini, doar o parte dintre ghișeele instituției au fost deschise, ceea ce a dus la timpi de așteptare mai mari.
Reprezentanții Primăriei au explicat încă de la începutul anului că această situație este cauzată de lipsa de personal din cadrul instituției. Tocmai pentru a reduce presiunea de la ghișee, autoritățile locale au încurajat plata taxelor prin metode alternative, precum platformele online sau prin intermediul roboților de plată amplasați în oraș. În total, 55 de astfel de terminale au fost instalate în centre comerciale, magazine de cartier și stații PECO, adică de opt ori mai multe decât numărul funcționarilor disponibili.
Pe de altă parte, cei care achită online sau la aceste aparate primesc o bonificație de 10% pentru plata impozitelor până pe 31 martie, față de doar 5% pentru cei care achită la ghișeele Direcției Economice.
Potrivit datelor oficiale, de la începutul anului și până la începutul lunii martie, aproximativ 24.000 de contribuabili, persoane fizice și juridice, și-au achitat deja taxele și impozitele locale.



Adaugă comentarii