Un adevărat atentat la mediul înconjurător a fost depistat la Săpoca, în urma unor controale efectuate de polițiști și comisarii de mediu. Tone întregi de deșeuri provenite din dezmembrarea autovehiculelor au fost depozitate ilegal, ba chiar incendiate.
Verificările au fost efectuate la două puncte de lucru ale aceleiași societăți comerciale, o societate care este autorizată pentru colectarea fierului vechi. Pe lângă punctul de lucru autorizat, firma respectivă desfășura și alte activități, ilegale, într-un alt punct. Aici au descins polițiștii și au găsit un adevărat dezastru. A reieșit că societatea se ocupa și cu dezmembrarea vehiculelor, deși nu avea acest drept, iar deșeurile nu doar că erau depozitate ilegal, dar și incendiate.
“Din cercetări a reieșit că societatea ar fi desfășurat ilegal activități de dezmembrare a autovehiculelor, în spații neautorizate. De asemenea, în continuarea investigațiilor, polițiștii au stabilit că administratorul societății, împreună cu mai mulți angajați, ar fi transportat aproximativ 5 tone de deșeuri în extravilanul localității, unde le-ar fi incendiat”, transmite IPJ Buzău.
Polițiștii au descoperit zeci de mașini care urmau să fie dezmembrate, dar și tone întregi de deșeuri periculoase. Ținând cont de neregulile grave săvârșite de reprezentanții societății, care puneau în pericol mediul, administratorul, un bărbat de 59 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore.
“În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și au ridicat în vederea continuării cercetărilor 45 de vehicule aflate în diferite stadii de dezmembrare, peste 7 tone de deșeuri periculoase (diverse componente auto și frigorifice), 950 de litri de ulei uzat și conductor electrici.
În baza materialului probator administrat, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore pentru infracțiuni privind regimul deșeurilor și protecția mediului, pe bază de ordonanță, față de administratorul societății.”
În control, la punctul de lucru autorizat, au descins comisarii de mediu, în baza unui control planificat. Specialiștii Gărzii de Mediu Buzău au constatat și aici o serie de abateri de la normele de mediu, așa că au aplicat amenzi usturătoare afaceristului din Săpoca, pentru iresponsabilitatea de care a dat dovadă.
Constatări:
- -nerespectarea prevederilor art.1, alin.1 din HG nr. 856/2002 privind evidența gestiunii deșeurilor – înregistrare date incomplete, în fișele de evidență lunară;
- -nerespectarea art. 18, lit.a din Legea nr. 212/2015 privind modalitatea de gestionare a vehiculelor scoase din uz (VSU) – constatarea unor componente solide provenite din VSU pe amplasament;
- -nerespectarea prevederilor art. 22, alin. (2) din HG nr. 1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României – societatea nu a pus la dispoziție echipei de control formularele de transport pentru predarea deșeurilor metalice feroase.
Sancțiuni aplicate:
-amendă, în cuantum de 37.500 lei, conform art. 9, lit.b din HG nr. 856/2002 privind evidența gestiunii deșeurilor, art. 21, lit.h din Legea nr. 212/2015 privind modalitatea de gestionare a VSU și art. 25, alin. (2), lit.c din HG nr.1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României.










Adaugă comentarii