Actualitate

(VIDEO) Fără șantiere și blocaje! Cum repară Regionala de Drumuri gropile în doar câteva minute

Gropile de pe șoselele naționale vor fi reparate rapid, în câteva minute, fără șantiere, fără utilaje grele și fără blocaje în trafic! Totul va fi posibil cu noul utilaj modern, folosit deja în țări precum Germania, Franța, Italia, Spania sau Statele Unite, care a intrat, zilele acestea, în dotarea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Buzău. Concret, este vorba despre o mașină care repară asfaltul prin stropiri în straturi successive.

Noua tehnologie a fost deja testată pe DN 1B, iar demonstrația a avut loc în prezența directorului instituției, ing. Sorin Robu, dar și a unui specialist din Polonia care le-a oferit consultanță drumarilor tocmai pentru ca utilajul să fie folosit la capacitate maximă.

Reparații fără șantier și fără timp pierdut

Noul utilaj schimbă radical intervențiile clasice pe drumuri. Acesta permite reparații rapide, fără freze sau finisoare, reducând semnificativ consumul de materiale și timpul de execuție.

„Unul dintre cele mai importante beneficii ale mașinii STP 1010 JOY este capacitatea sa de a repara daunele aduse drumului fără a fi nevoie de echipamente grele tradiționale, cum ar fi frezele sau finisoarele de asfalt. În schimb, folosește o combinație de agregate și emulsie, care sunt amestecate doar în etapa finală de aplicare. Această abordare minimizează risipa de materiale și asigură o reparație consistentă și de înaltă calitate. În plus, separarea materialelor până în momentul utilizării permite operatorilor să oprească și să reia lucrul fără a pierde resurse, făcând procesul mai economic și mai flexibil”, se arată în comunicatul transmis de DRDP Buzău.

Control din cabină și siguranță crescută

Utilajul poate fi operat de o singură persoană, direct din cabină, cu ajutorul unui joystick și al unui ecran tactil modern, ceea ce reduce costurile și crește siguranța muncii.

„Un alt avantaj cheie este eficiența mașinii în funcționare. STP 1010 JOY poate fi operat de o singură persoană, care controlează întregul proces din interiorul cabinei camionului folosind un joystick și o interfață modernă cu ecran tactil. Acest lucru nu numai că reduce costurile cu forța de muncă, dar crește și semnificativ siguranța, deoarece operatorul rămâne protejat de trafic în orice moment. Brațul de lucru montat frontal oferă o rază largă de acțiune de până la 4 metri, permițând repararea precisă și convenabilă a daunelor de pe drum”, mai adaugă reprezentanții DRDP Buzău.

De asemenea, echipamentul integrează sistemul „Easy Patch”, care reglează automat proporția de emulsie și agregate, eliminând riscul erorilor și asigurând durabilitatea reparațiilor.

Procesul de intervenție este simplu și eficient: zona afectată este curățată și uscată, se aplică emulsia, se realizează armarea cu fibră de sticlă, apoi groapa este umplută și acoperită cu pietre uscate. Traficul poate fi reluat imediat, iar compactarea finală se face natural, sub greutatea vehiculelor.

Utilajul care aduce la Buzău tehnologia din Polonia a costat 2.290.000 de lei.