Aveți mare grijă la apelurile telefonice primite de la persoane necunoscute! Metoda „Accidentul” continua să facă victime, în Buzău. O bătrână a fost păcălită, recent, și lăsată fără o sumă importantă de bani. O altă buzoiancă a realizat în ultimul moment că are de-a face cu un escroc, care îi cerea nu mai puțin de 50.000 lei.
Cele două bătrâne, una de 84 de ani, cealaltă de 88 de ani, au fost sunate luna trecută de un necunoscut, care, știind că are de-a face cu persoane în vârstă, ușor de manipulat, a urmat cunoscutul scenariu al acestei metode de înșelăciune. S-a prezentat a fi medic și, sub pretextul că rudele bătrânelor ar avea nevoie de investigații complexe, le-a solicitat sume importante de bani. Una dintre victime a și oferit suma cerută, respectiv 10 600 lei. Cealaltă și-a dat seama în ultimul moment că are de-a face cu un escroc și a anunțat poliția.
“Din cercetări a reieșit că persoanele vătămate ar fi fost induse în eroare în urma unor apeluri telefonice, în care interlocutorul ar fi invocat motive medicale cu privire la starea de sănătate a rudelor acestora, în scopul obținerii unor foloase materiale, prin prezentarea mincinoasă a calității de medic.
În una dintre situații, persoana a solicitat 10.600 de lei, bani pe care i-ar fi primit de la păgubită. În celălalt caz, suma solicitată ar fi fost de 50.000 de lei, însă persoana și-ar fi dat seama că este vorba despre o înșelăciune și nu ar fi realizat tranzacția”, se menționează într-un comunicat de presă remis de IPJ Buzău.
După ce ambele cazuri au fost sesizate polițiștilor, aceștia au demarat cercetări. Iar zilele trecute au reușit să-i identifice pe escroci. Este vorba despre doi bărbați din Constanța. Unul dintre suspecți a fost reținut, iar celălalt se află deja după gratii,fiind cercetat într-un alt dosar penal.
“În ziua de 20 martie a.c., în continuarea cercetărilor efectuate de poliţiştii de investigaţii criminale de la Poliţia municipiului Buzău în două cauze penale privind înşelăciuni prin metoda “Accidentul”, s-a stabilit că persoanele bănuite sunt doi bărbați de 63, respectiv 36 de ani, din Constanța. În baza mandatului de aducere, polițiștii din Buzău l-au condus pe bărbatul de 63 de ani la sediul Poliției municipiului Buzău pentru audieri, fiind reținut pentru 24 de ore pentru înșelăciune.
Totodată, polițiștii au stabilit că celălalt bărbat cercetat se află deja sub efectul unor măsuri preventive în alte cauză penală.”
Pentru a nu deveni victime ale unor înşelăciuni, prin diferite alte ,,metode”, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău recomandă:
- -Manifestaţi prudenţă şi verificaţi dacă ceea ce vi se comunică prin telefon este adevărat, prin apelare la serviciile de informaţii clienţi de la operator sau prin contactarea persoanelor vizate;
- -Nu daţi dovadă de credulitate atunci când sunteţi contactat telefonic de persoane care pretind a fi reprezentaţi ai diferitelor firme sau chiar instituții;
- -Nu daţi curs solicitărilor venite din partea persoanelor pe care le cunoaşteţi doar prin intermediul telefonului;
- -Nu achitaţi niciodată sume în avans pentru ridicarea unor premii/colete sau nu achitații diferite servicii, fără să vă asigurați de existența lor;
- -Nu comunicaţi niciodată informaţii personale confidenţiale (CNP, serie buletin, conturi bancare, parole, domiciliu etc);
- -În situaţia în care sunteţi contactat de o persoană care pretinde că vă reprezintă o rudă sau că ajută persoana în cauză şi solicită sume de bani pentru rezolvarea unor probleme grave, apelaţi imediat persoana în cauză (pe numărul pe care îl cunoaşteţi) pentru a verifica aspectele aduse la cunoştinţă telefonic.
- Dacă, totuşi, sunteţi victimă a unor astfel de fapte, sesizaţi imediat Poliţia pentru a fi demarate verificările ce se impun!



Adaugă comentarii