În Buzău, ca peste tot, există o lume a tăcerii și a lipsurilor, unde masa de Paște ar fi rămas goală fără intervenția oamenilor cu suflet. Pentru 140 de buzoieni, majoritatea bătrâni măcinați de boli și singurătate, bucuria Învierii a venit anul acesta sub forma unor pachete pline cu miros de cozonac și gustul tradițiilor de acasă.
Acțiunea, devenită deja o tradiție de suflet a Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, a transformat bucătăria cantinei „Filantropia” într-un adevărat stup, în care ”albinele”, adică personalul cantinei, au pregătit cu grijă tot ce nu trebuie să lipsească de pe o masă creștină în zi de Paști: ouă roșii, drob, pască și cozonac pufos, alături de alimente de bază. Bunătățile au fost distribuite la timp, astfel încât și cei mai năpăstuiți să se poată bucura de un Paște cu adevărat fericit.
Dincolo de lumina sărbătorilor, grija pentru acești oameni este o misiune zilnică. Prin cantina „Filantropia”, aceiași bunici primesc hrană caldă la domiciliu pe tot parcursul anului, parohiile asigurându-se că flacăra solidarității nu se stinge după trecerea Paștelui.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, masa de sărbătoare a devenit, astfel, un simbol al recunoștinței față de o generație care are acum nevoie, mai mult ca oricând, de o mână întinsă și de o vorbă bună.







Adaugă comentarii