Surprize la votul bugetului municipiului Buzău, unul dintre cele mai dezbătute proiecte dintre cele aflate astăzi pe ordinea de zi a sedinței Consiliului Local. După ce a adunat un val de critici, încă din perioada în care s–a aflat în dezbatere publică, fiind catalogat de drept ”un buget dezechilibrat” sau ”jaf pe banii publici” (detalii AICI și AICI), proiectul de buget a fost contestat și de unii consilieri PSD, fiind, în final, aprobat într-o formă modificată față de cea propusă de primarul Constantin Toma.
În dispută a fost investiția de peste 600.000de euro pe care Primăria municipiului Buzău urma să o facă în sediul școlii private ”Spectrum”, iar cei care au contestat-o în Consiliul Local au fost Teodor Cojocaru și Bogdan Hudițoiu. Cei doi consilieri PSD au formulat un amendament prin care au cerut scoaterea de pe lista investițiilor a acestui obiectiv și mutarea banilor către unități publice de învățământ din Buzău.
Propunerea celor doi consilieri a fost imediat combătută de primarul Constantin Toma, un susținător al școlii private la Buzău, instituție care are doar 17 elevi. Toma a declarat, în plenul ședinței, că nu este de acord cu amendamentul colegilor săi de partid și a explicat că finanțarea ar reprezenta, în opinia sa, un sprijin pentru sistemul de învățământ buzoian.
”Vom reanaliza aici. S-a votat împotriva acestei investiții. Merg în continuare pe ideea că trebuie să avem învățământ și privat în Buzău pentru a stimula și învățământul de stat”, a declarat Toma, la finalul ședinței de Consiliu Local.
Argumentele edilului au fost contestate de consilierul municipal USR Florin Drăgulin, care a afirmat că este o „sumă colosală” și că banii ar putea fi direcționați către alte școli din municipiu, cu sute de elevi și cu nevoi urgente de investiții.
Aceeași poziție a fost susținută și de consilierul municipal PNL Irinel Cîrstea, care a precizat că sediul școlii private ar fi beneficiat recent de lucrări de reabilitare.
După minute bune de discuții, amendamentul propus de Hudițoiu și Cojocaru privind retragerea finanțării pentru școala privată a fost adoptat cu 16 voturi pentru, 6 împotriva și o abținere, iar cei peste 600.000 de euro au fost redistribuiți într-un alt capitol urmând a fi direcționați către investiții necesare la unitățile de învățământ din oraș.
Norma de hrană pentru polițiști, omisă din buget
Un alt subiect adus în discuție la ședința de astăzi a fost acordarea normei de hrană pentru polițiștii locali. Opoziția a cerut includerea acesteia, măcar până la rectifcarea bugetară, adică pentru câteva luni, dar propunerea a picat la vot.
În final, proiectul de buget al municipiului Buzău a aprobat cu 15 voturi pentru și 8 abțineri.
Buget de 180 de milioane de euro
Votat cu aproape două luni întârziere față de anii anteriori, bugetul municipiului Buzău este în valoare de 180 de milioane de euro, iar cea ma mare parte din bani merge către investiții, respectiv 64%.



Adaugă comentarii