Robotica românească este la înălțime și și-a adjudecat primele patru locuri la competiția mondială FIRST Tech Challenge care tocmai s-a încheiat la Houston. Heart of Robots, echipa care a reprezentat Colegiul B.P. Hasdeu în campionatul mondial, a reușit o performanță fără precedent. Lotul s-a calificat în finala competiției și a ieșit pe locul doi, fiind devansat de colegii din echipa Velocity Brăila. Performanța hasdeienilor este strălucitoare:
- câștigătorii diviziei Goodall
- locul 1 în divizia da Vinci
- finaliști în marea finală a campionatului mondial!
- premiul Inspire award adus, în premieră, în România.
La puțin timp după încheierea campionatului de la Houston, echipa Heart of Robots a postat următorul mesaj:

”Ultima zi la campionatul mondial ne a adus foarte multe emoții. Nu doar ca am câștigat divizia Goodall, dar am și ieșit pe locul 1 în divizia da Vinci(divizie în care se întâlnesc toți campionii celor 6 divizii inițiale), astfel ajungând să jucăm marea finală a campionatului mondial!
Mai mult decât atât, am realizat imposibilul! România vine acasă cu premiul inspire award, cel mai prestigios premiu al competiției ce nu a mai fost câștigat până acum de către o echipă românească!
Suntem foarte mândri de ce am realizat la campionatul mondial! Am adus Buzăul și România pe harta mondială! ”
Felicitări Heart of Robots pentru această performanță!



Adaugă comentarii