Actualitate

Tradițiile românești au prins viață la Colegiul Economic (FOTO)

Hora satului, costume populare, obiceiuri vechi, toate acestea au fost puse în scenă la Colegiul Economic, unde elevii și profesorii au organizat o șezătoare, care a devenit deja tradiție. Elevii au readus în prim-plan lumea satului românesc, așa cum apare în marile romane ale literaturii române.

Zilele acestea, tinerii au lăsat pentru câteva ore rutina obișnuită a cursurilor și au intrat în pielea personajelor din Ion și Baltagul. Au dansat și au pus în scenă momente inspirate din viața satului de altădată.

„Evenimentul, care deja a devenit o tradiție, având în vedere că este organizat încă din 2014, de două ori pe an, fiind inclus în proiectul județean ,,Ne unește adolescența”, a avut , de data aceasta, ca punct central prezentarea unor dansuri și obiceiuri inspirate din două dintre cele mai reprezentative romane ale literaturii române: Ion și Baltagul. Participanții au avut ocazia să pătrundă în universul satului tradițional românesc, așa cum este surprins în paginile celor două opere”, au transmis organizatorii.

Nu au lipsit hora și jocurile populare, atmosfera care aduna oamenii laolaltă și transforma orice sărbătoare într-un prilej de bucurie. De asemenea, au fost prezentate obiceiuri inspirate din tradițiile moldovenești descrise de Sadoveanu.

“Inspirându-se din romanul Ion, elevii și cadrele didactice implicate au reconstituit momente specifice vieții comunității rurale transilvănene: jocurile populare, atmosfera horei satului și obiceiurile care marcau viața oamenilor. Dansurile populare au adus în prim-plan energia și spiritul comunității, evidențiind rolul tradițiilor în consolidarea relațiilor dintre oameni și în păstrarea identității culturale.

Totodată, universul romanului Baltagul a fost redat prin prezentarea unor obiceiuri și elemente de viață tradițională specifice spațiului moldovenesc, cumetria, nunta și înmormântarea. Au fost ilustrate aspecte ce țin de datinile pastorale, de credințele populare și de valorile morale care structurează existența personajelor lui Sadoveanu. Momentele artistice au reușit să surprindă legătura profundă dintre om, natură și tradiție, evidențiind farmecul și autenticitatea lumii satului românesc.”

Șezătoarea organizată la Colegiul Economic a fost un prilej de prezentare a tradițiilor românești, dar și un eveniment prin care s-a demonstrat că literatura poate fi înțeleasă și prin alte moduri, prin joc și experiențe trăite împreună.

“Prin implicare, creativitate și colaborare, participanții au oferit un exemplu de bună practică educațională, subliniind importanța păstrării și promovării tradițiilor românești în rândul noilor generații. Șezătoarea a fost o adevărată celebrare a culturii și identității naționale, lăsând în sufletele tuturor amintiri frumoase și lecții valoroase despre patrimoniul spiritual românesc.

Sub coordonarea doamnelor profesor Mirea Mihaela și Nedelcu Janina, și cu sprijinul colegilor parte din proiectul ,, Ne unește adolescența”  această activitate a reușit să unească emoțiile elevilor și cadrelor didactice participante, să îi conducă ,,De la viața reală…. la ficțiune”. „