Actualitate

Oaspeți de peste hotare la Banca de Gene, discuții despre cercetare agricolă și protejarea speciilor autohtone

Banca de Resurse Genetice Vegetale din Buzău a fost vizitată de o delegație academică din Portugalia, interesată de activitatea de cercetare desfășurată în cadrul instituției din Buzău și de modul în care sunt conservate resursele genetice vegetale. Vizita a avut loc în contextul unui program Erasmus+ derulat prin Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.

Pe parcursul vizitei, oaspeții de peste hotare au discutat cu specialiștii din Buzău despre proiectele de cercetare aflate în desfășurare, dar și despre provocările tot mai mari cu care se confruntă agricultura, de la schimbările climatice până la pierderea biodiversității.

Banca de Resurse Genetice Vegetale – Buzău a avut onoarea de a primi vizita unei delegații academice din Portugalia, formată din Conf. dr. Maria Teresa Coelho și Prof. dr. Fernanda Delgado, cadre universitare ale Departamentului de Științe ale Vieții și Alimentației din cadrul Polytechnic University of Castelo Branco, aflate în mobilitate Erasmus+ de predare la USAMV București.

Însoțită de Conf. dr. Adrian Peticilă, prodecan al Facultății de Horticultură, delegația a vizitat Banca de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice și Medicinale Buzău, într-un context dedicat dialogului științific și identificării unor noi oportunități de colaborare în domeniul educației și cercetării agricole”, se arată într-o postare pe Facebook a Băncii de Gene.

Directorul Băncii de Resurse Genetice Vegetale Buzău, Costel Vînătoru, le-a prezentat invitaților colecțiile de semințe și plante conservate în cadrul instituției, dar și activitatea de cercetare desfășurată zi de zi de specialiștii buzoieni.

“Turul ghidat al instituției a fost realizat de către dl. dr. ing. Costel Vînătoru, directorul Băncii de Resurse Genetice Vegetale Buzău, care a prezentat activitatea instituției, colecțiile conservate, direcțiile actuale de cercetare și importanța strategică a conservării biodiversității vegetale în contextul provocărilor climatice și agricole contemporane.”

Discuțiile purtate de cercetătorul Costel Vânătoru și oaspeții săi au scos în evidență faptul că schimburile internaționale de experiență sunt tot mai importante, mai ales în contextul în care agricultura este nevoită să găsească soluții pentru adaptarea la noile condiții climatice și pentru protejarea resurselor.

“Discuțiile purtate au evidențiat rolul esențial al cooperării internaționale în cercetarea agricolă și necesitatea consolidării rețelelor științifice dedicate protejării și valorificării resurselor genetice vegetale”, mai transmit reprezentanții Băncii de Resurse Genetice Vegetale Buzău.

Banca de Resurse Genetice Vegetale Buzău este una dintre cele mai importante instituții de profil din țară, având rolul de a conserva și proteja soiuri românești de legume, plante aromatice și altele.