Creatorul popular Amelia Papazissu, singurul creator de artă populară din România în tehnica ţesutului în păr de capră, este, începând de astăzi, cetățean de onoare al municipiului Buzău. Consiliul Local Municipal Buzău a aprobat, în ședința ordinară a lunii mai, conferirea acestui titlu cunoscutei creatoare populare, Tezaur Uman Viu, una dintre cele mai importante păstrătoare ale tradițiilor autentice buzoiene. Distincția vine ca o recunoaștere a activității desfășurate de-a lungul a peste patru decenii în slujba artei populare românești și a conservării meșteșugurilor tradiționale.

Vizibil emoționată, Amelia Papazissu le-a mulțumit consilierilor locali pentru această distincție și a vorbit despre legătura profundă pe care o are cu locurile natale și cu tradițiile populare.
„Pentru mine acest titlu este o mare onoare și o mare bucurie, în primul rând pentru că sunt recunoscută la mine acasă. Când spun «acasă», spun familie, iar dumneavoastră veți face parte din familia celor care se ocupă de partea tradițională. Prin decizia dumneavoastră consider că arta populară este recunoscută la nivel județean, la nivel național este recunoscută demult”.
Meșterul popular a subliniat că, de 45 de ani, împreună cu soțul său, promovează tradițiile autentice românești și, în special, pe cele buzoiene.

„De 45 de ani, împreună cu soțul meu, promovăm tradițiile românești și în special tradițiile autentice buzoiene. Acest meșteșug l-am învățat la Mănăstirea Rătești. Asta înseamnă că am fost binecuvântată de bunul Dumnezeu și, astăzi, și de dumneavoastră, prin această distincție. Trebuie să stimulăm meșterii populari, să putem duce tradițiile mai departe”.
Născută pe 20 mai 1954, în Vintilă Vodă, Amelia Papazissu este una dintre figurile reprezentative ale artei populare românești. A activat ca profesor suplinitor, iar din 1984 a devenit instructor la Clubul Copiilor din Beceni, unde a coordonat cursuri de cusături și țesături. De-a lungul timpului, a dezvoltat un stil propriu inspirat din motivele tradiționale specifice zonei Valea Slănicului și a contribuit decisiv la salvarea și promovarea meșteșugurilor autentice.
În anul 2013 a primit titlul de „Tezaur Uman Viu”, acordat sub egida UNESCO, iar în 2015 a fost decorată de Președinția României cu Ordinul „Meritul Cultural”.
Lucrările sale au fost prezentate în numeroase muzee din țară, printre care Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București și Muzeul ASTRA din Sibiu.



Adaugă comentarii