Jocuri, demonstrații ale salvatorilor, activități sportive, ateliere creative, o incursiune în universul jucăriilor tradiționale japoneze și, nu în ultimul rând, multe surprize dulci. Toate acestea îi așteaptă astăzi, 1 Iunie, pe toți copiii din municipiul Buzău și nu numai.
Punctul central al sărbătorii va fi Centrul Muzeal „I.C. Brătianu”, unde, între orele 10:00 și 14:00, copiii vor fi așteptați de jandarmi, polițiști și pompieri buzoieni. Cei mici vor descoperi echipamentele folosite de salvatori în misiuni speciale, vor afla cum se acordă primul ajutor și vor participa la exerciții de educație rutieră. Printre cele mai așteptate momente se numără întâlnirea cu câinii salvatorilor, dar și demonstrațiile pregătite de jandarmii montani.

“Echipamente și tehnici speciale: veți putea vedea echipamentele și tehnica utilizate de lucrătorii din subunitățile de intervenție și acțiuni speciale;
-Jandarmii montani: vor fi prezentate materialele utilizate de aceștia, alături de sfaturi utile pentru iubitorii de natură;
-Întâlniri cu animalele de serviciu: o oportunitate de a cunoaște animalele de serviciu ale jandarmilor, polițiștilor și pompierilor din Buzău;
-Educație rutieră și prim ajutor: activități educative, inclusiv un laborator de educație rutieră și demonstrații ale tehnicilor de acordare a primului ajutor;
-Activități interactive: jocuri și exerciții care să învețe participanții despre comportamentul adecvat în societate;
-Activități sportive și ateliere: sesiuni sportive și ateliere tematice organizate de colegii noștri din structurile de intervenție;
-„Labirintul Copilăriei” – o experiență care se trăiește pas cu pas (fiecare copilărie spune o poveste – DGASPC Buzău vă invită să o descoperiți).”
Atmosfera de sărbătoare va fi completată de o cabină foto, baloane și surprize dulci pentru toți copiii, darurile fiind pregătite din timp de Consiliul Județean Buzău.
Pe de altă parte, pentru micii pasionați de sport, Sala Sporturilor găzduiește Festivalul Județean de Minihandbal, o competiție dedicată fair-play-ului și bucuriei de a face mișcare.

De 1 Iunie, copiii sunt așteptați și la Muzeul Județean. De la ora 12:00 și până la 16.30 va putea fi vizitată expoziția temporară „Forme și jucării japoneze. Tradiție în lemn”. Peste 200 de exponate vor putea fi admirate de vizitatori.
“Prin siluete, culori, motive ornamentale și expresii stilizate, aceste piese vorbesc despre copilărie, meșteșug, sensibilitate artistică și despre felul în care obiectele aparent mici pot purta semnificații culturale profunde.
Evenimentul este gândit ca o întâlnire între patrimoniu, educație și bucuria descoperirii, oferind copiilor, familiilor și tuturor vizitatorilor ocazia de a se apropia de o zonă fascinantă a culturii japoneze”, transmit reprezentanții Muzeului.
Totodată, vizitatorii vor avea ocazia să participe la un atelier de origami coordonat chiar de deținătoarea colecției de jucării japoneze, într-o experiență care promite să îi apropie de una dintre cele mai cunoscute arte tradiționale japoneze.
Oferta culturală de la Muzeul Județean este completată de atelierul „Ecollage”, dedicat copiilor cu vârste între 5 și 18 ani. Participanții vor realiza tablouri tridimensionale folosind materiale textile reciclate și vor afla, prin joc și creație, ce înseamnă sustenabilitatea și de ce este importantă reciclarea. Toate aceste activități sunt gratuite.



Adaugă comentarii