Un mesaj publicat pe o rețea de socializare de medicul ATI Carmen Orban, profesor universitar și șef de secție clinică universitară la Spitalul Universitar de Urgență București, vorbește despre o abordare mai puțin dezbătută în lumea medicală, dar care are susținere inclusiv în plan științific. Mesajul scris de medicul buzoian face referire la puterea vindecătoare pe care o are sprijinul celor apropiați unui pacient. Postarea pornește de la exemplul unui pacient pe care viața l-a încercat în mai multe rânduri, de fiecare dată cu afecțiuni greu de gestionat. Domnul Marian, a cărui familie și-a dat acordul ca povestea să devină publică, a ajuns de trei ori pe patul de spital, în situații critice. Medicul Carmen Orban spune că sunt două categorii de pacienți:
”Sunt pacienți pe care îi întâlnești o dată în viață. Și sunt pacienți care, într-un mod greu de explicat, revin în drumul tău profesional peste ani și ani, parcă pentru a-ți reaminti ce înseamnă cu adevărat medicina, lupta pentru viață și puterea sufletului omenesc.”
Pacientul despre care Carmen Orban povestește face parte din a doua categorie. Tocmai de aceea destinul său devine o carte deschisă. Povestea spusă de medicul ATI începe în urmă cu 20 de ani:
”Era atunci într-o stare extrem de gravă, în comă, operat pentru un anevrism cerebral rupt. Ulterior, drumurile noastre s-au intersectat din nou la Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri, unde am avut ocazia să îl îngrijesc și să îi urmăresc evoluția într-o altă etapă extrem de dificilă a vieții sale. Iar astăzi, după atâția ani, ne reîntâlnim din nou în clinica de terapie intensivă a Spitalului Universitar. Viața lui a fost marcată de numeroase încercări, intervenții chirurgicale dificile, complicații și diagnostice severe.”
Lecția despre care medicul Carmen Orban vorbește și pe care a primit-o de la acest pacient este cea a supraviețuirii unor situații medicale grele, cu sprijinul celor apropiați, un sprijin care schimbă foarte multe.
”Ceea ce impresionează cel mai mult nu este povestea medicală. Ci felul în care acest om continuă să trăiască…. Cred că este important ca pacienții să știe că nu trebuie să își piardă niciodată speranța. Să aibă încredere în echipele medicale, în Dumnezeu, în puterea lor interioară și în oamenii care îi iubesc. Pentru că, uneori, exact aceste lucruri schimbă evoluția unui pacient.” mai scrie medicul Carmen Orban.
Dincolo de ceea ce înseamnă puterea exemplului unui astfel de pacienți pentru alți bolnavi în situații dificile, există o lecție pe care o primesc și slujitorii halatului alb:
”În toți acești ani am învățat că există tratamente pe care le fac medicii și există vindecări pe care le face iubirea unei familii unite. Există intervenții chirurgicale, terapii și protocoale medicale, dar există și ceva ce nu poate fi cuantificat: credința, speranța, demnitatea, dorința de a merge mai departe și oamenii care refuză să plece de lângă tine atunci când viața devine grea.
Noi, medicii, încercăm să facem tot ceea ce este omenește posibil. Dar uneori simți cu adevărat că ești doar un instrument prin care Dumnezeu lucrează mai departe în destinul unui om.
Familia aceasta m-a copleșit profund.
Prin unitate.
Prin bunătate.
Prin felul în care știu să se sprijine unul pe celălalt și să se bucure de fiecare clipă petrecută împreună….Le sunt profund recunoscătoare pentru toate lecțiile tăcute pe care mi le-au oferit în acești peste 20 de ani.”
Întreaga postare poate fi citită AICI.
Carmen Orban este medic, conferențiar universitar, doctor în științe medicale și șef Secție clinică ATI la Spitalul Universitar București. În trecut, a condus Institutul Clinic Fundeni și Spitalul Monza. Este senator și membru al Comisiei pentru sănătate din Senatul României.



Adaugă comentarii