Actualitate

Roxana Ostroveanu, designerul de lux din Buzău care a cucerit Paris Fashion Week

Din Buzău până pe cel mai prestigios podium al modei mondiale, drumul Roxanei Ostroveanu este povestea unei ambiții construite cu răbdare, rafinament și o viziune artistică autentică. Fondatoarea și, totodată, director de creație al casei de modă IMROSKA, a reușit ceea ce puțini designeri români au izbutit: să transforme un brand născut în România într-un nume apreciat pe scena internațională a haute couture-ului.

Pentru Roxana Ostroveanu, Buzăul nu este doar locul în care s-a născut, ci o sursă continuă de inspirație. Peisajele spectaculoase ale județului, de la Vulcanii Noroioși la Babele de la Ulmet, se regăsesc subtil în universul creativ al designerului. Nu întâmplător, una dintre cele mai recente colecții IMROSKA a fost fotografiată chiar în aceste locuri emblematice.

Haute couture sub cerul Buzăului

„Că această colecție a fost fotografiată acolo unde Roxana Ostroveanu a respirat pentru prima oară nu este un detaliu sentimental. Este o declarație de principiu: luxul adevărat nu are nevoie de decor împrumutat. Ştie să fie acasă oriunde ajunge — chiar și pe pământ crăpat, sub un cer de Buzău”, scrie revista Elle.

sursa foto: Elle

Cu o carieră de peste 15 ani în modă, Roxana Ostroveanu a construit IMROSKA pornind de la o perspectivă diferită asupra feminității. Formarea sa ca psihoterapeut a influențat profund filosofia brandului. Această legătură dintre psihologie și creația vestimentară a devenit una dintre semnăturile casei de modă.

 «IMROSKA este, la bază, un brand de haute couture care merge către esență și îmbină luxul cu autenticitatea și individualitatea fiecărei femei», spune Roxana Ostroveanu”, potrivit revistei Elle.

În spatele fiecărei colecții stă o atenție obsesivă pentru detaliu și o selecție riguroasă a materialelor. IMROSKA lucrează exclusiv cu țesături premium din Franța și Italia, iar fiecare etapă a procesului creativ urmărește standardele marilor case europene.

Când Parisul a aplaudat un nume românesc

Consacrarea internațională a venit odată cu prezențele repetate la Paris Fashion Week, considerat cel mai exigent test pentru orice designer. În 2024, Roxana Ostroveanu a primit Premiul de Excelență pentru Design Haute Couture Inovator, o recunoaștere a originalității și calității creațiilor sale.

„Paris Fashion Week este proba de foc a oricărui designer din lume. Paris, New York, Veneția sau Milano sunt platforme incredibile de exprimare creativă. Dacă ajungi acolo este dovada că ești bun în ceea ce faci. Dar este și o provocare imensă pentru că ai de-a face cu o concurență intensă. Pentru mine, este în egală măsură o reușită, dar și o provocare să fiu cu IMROSKA la Paris Fashion Week, să prezint noile creații în fața unui public global și să aduc în lumina reflectoarelor viziunea mea despre modă”, declara, la momentul acela, Roxana Ostroveanu pentru Profit.ro.

Dacă anul 2024 a confirmat ascensiunea brandului, 2025 a transformat-o într-o certitudine. La Paris Fashion Week, IMROSKA a fost recompensată cu două dintre cele mai importante distincții ale ediției: Visionary Collection of the Year Award și Visionary Design Award.

„Parisul rămâne scena unde moda își testează curajul, iar faptul că am primit acest semn de încredere aici, în mijlocul atâtor creatori talentați, este pentru mine o onoare și o responsabilitate”, declara Roxana Ostroveanu în 2025, potrivit Click.

Două ediții consecutive ale Paris Fashion Week, două premii internaționale și un mesaj clar: România nu mai este doar un spectator al marilor tendințe couture, ci o voce care începe să fie ascultată.

IMROSKA, în garderobele vedetelor și pe rafturile luxului mondial

Succesul internațional nu s-a limitat însă la podiumuri. Creațiile IMROSKA au ajuns și în garderobele unor personalități cunoscute la nivel mondial. De pildă, cântăreața americană Carrie Underwood le poartă cu mare eleganță.

Astăzi, IMROSKA este prezentă pe Farfetch, una dintre cele mai importante platforme globale de fashion luxury, care conectează clienți din peste 190 de țări cu mărci premium din întreaga lume. Iată câteva creații de pe IMROSKA.COM.

De la Paris și New York la Monte Carlo, Barcelona, Milano sau Festivalul de Film de la Veneția, creațiile IMROSKA au devenit o prezență constantă pe marile scene ale modei internaționale. Însă, indiferent cât de departe ajunge, povestea brandului continuă să poarte amprenta locului din care a pornit.

Dincolo de succesul personal, cel mai important lucru pe care l-a demonstrat designerul originar din Buzău este că luxul autentic poate avea rădăcini românești și ecou mondial.