Actualitate

Ce s-a întâmplat cu ursul care vizita casele bisocenilor și se servea cu mâncare din frigidere

Foto arhiva

Un urs care a terorizat localnicii din satul Pleși, comuna Bisoca, după ce, în ultimele săptămâni, a coborât în fiecare seară în sat și a intrat în mai multe gospodării, inclusiv în case, a fost împușcat. Decizia a fost luată la mijlocul acestei săptămâni, după ce animalul a ajuns din nou în sat. Ursul a fost găsit de membrii comisiei de intervenție chiar în gospodăria bătrânei de 80 de ani, în casa căreia a intrat în luna iunie. Detalii, AICI șiAICI.

Ordinul de împușcare a fost dat de primarul comunei, Florin Stemate, după ce un localnic a sunat la 112 și a anunțat că un urs se plimbă prin grădina sa, lângă casă. Imediat s-a constituit comisia de intervenție. Ursul a fost găsit chiar în curtea bătrânei în casa căreia a intrat luna trecută. Astfel, primarul a dat imediat ordin de extragere prin împușcare.

“Zilele trecute, un localnic din Pleși a sunat la 112 și a anunțat că a văzut un urs în grădină. Am pornit imediat în căutarea animalului. Era în jur de ora 1.00 noaptea când l-a, găsit în curtea bătrânei de 80 de ani. Este vorba despre femeia în casa căreia ursul a intrat într-o noapte, luna trecută. Norocul a fost atunci că bătrâna dormea într-o bucătărie de vară. Am dat ordin de împușcare și ursul a fost extras. A fost un exemplar de circa 120 kg, cu vârsta de 3-4 ani”, a declarat primarul Florin Stemate pentru ȘansaNews.ro.

Nu doar în satul Pleși urșii terorizează localnicii, ci și în celelalte sate ale comunei. Zilele trecute, un urs a intrat într-o gospodărie din satul Recea și a omorât doi miei.