Actualitate

ATENȚIE! Gestul care îți poate aduce o amendă cât salariul pe mai multe luni

Un gest care la prima vedere poate părea unul banal poate aduce o amendă usturătoare. Este vorba despre abandonarea gunoaielor lângă platformele de deșeuri. Semnalul de alarmă este tras de operatorul de salubritate din Buzău, după ce, în ultima perioadă, lângă platformele îngropate din municipiu au apărut munți de gunoaie.

Foto RER SUD SA

De la finele lunii iunie, în mai multe cartiere din municipiul Buzău au fost puse în funcțiune platforme subterane cu acces exclusiv pe bază de cartelă. Locatarii au primit cartele speciale cu care pot deschide recipientele destinate diferitelor categorii de deșeuri, pentru a depozita gunoiul. Însă, în scurt timp, lângă platforme s-au format grămezi întregi de deșeuri, după ce mulți buzoieni au abandonat sacii cu gunoi în loc nepermis, în loc să îi introducă în containere.

Abandonarea sacilor de gunoi lângă platformă se poate transforma, însă, într-o problemă extrem de costisitoare. Platformele sunt supravegheate video, ceea ce poate duce la identificarea rapidă a buzoienilor și sancționarea lor. Iar amenzile nu sunt deloc de neglijat. In plus, ridicarea sacilor de lângă containere aduce costuri suplimentare pentru toți locatarii din zonă.

“𝐃𝐞𝐬𝐞𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞𝐩𝐨𝐳𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐥ângă 𝐩𝐥𝐚𝐭𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚 𝐫𝐞𝐩𝐫𝐞𝐳𝐢𝐧𝐭𝐚 𝐃𝐄𝐒𝐄𝐔𝐑𝐈 𝐀𝐁𝐀𝐍𝐃𝐎𝐍𝐀𝐓𝐄, 𝐢𝐚𝐫 𝐜𝐨𝐬𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐚𝐟𝐞𝐫𝐞𝐧𝐭𝐞 𝐜𝐨𝐥𝐞𝐜𝐭𝐚𝐫𝐢𝐢 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭𝐨𝐫𝐚 𝐯𝐨𝐫 𝐟𝐢 𝐬𝐮𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐬𝐞𝐩𝐚𝐫𝐚𝐭 𝐝𝐞 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐭𝐚𝐫𝐢, 𝐜𝐨𝐧𝐟𝐨𝐫𝐦 𝐭𝐚𝐫𝐢𝐟𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐝𝐞𝐬𝐞𝐮𝐫𝐢 𝐚𝐛𝐚𝐧𝐝𝐨𝐧𝐚𝐭𝐞 𝐚𝐩𝐫𝐨𝐛𝐚𝐭 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐇𝐂𝐋 𝐧𝐫. 𝟏𝟎𝟗/𝟑𝟏.𝟎𝟔.𝟐𝟎𝟐𝟔. (𝟔𝟓𝟑,𝟖𝟒 𝐥𝐞𝐢 + 𝐓𝐕𝐀/𝐭𝐨𝐧𝐚). CAMERELE DE SUPRAVEGHERE FUNCȚIONEAZĂ PERMANENT

ABANDONAREA, aruncarea sau incendierea deșeurilor se sancționează cu amendă de la 30.000 lei la 45.000 lei, pentru persoanele fizice și de la 50.000 lei la 70.000 lei, pentru persoanele juridice, potrivit art. 62 alin 1, lit. b) din Legea 17 pentru aprogarea OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor”, subliniază operatorul de salubritate din Buzău.

 Platforme de gunoi ce funcționează pe bază de cartelă se află în mai multe zone din municipiul Buzău, precum 1 Decembrie, Centru, Nicolae Bălcescu, Traian Vuia, Caraiman, Micro 14 și Unirii.

Operatorul de salubritate le transmite buzoienilor să aibă cartela de acces de fiecare dată când duc gunoiul la platformă și să nu lase sacii lângă containere, pentru a evita orice sancțiune.