Actualitate

Cod galben de ploi torențiale și viituri pe râul Buzău. Ce se poate întâmpla în orele următoare

Mai multe județe ale țării, inclusiv Buzăul, se află până la noapte sub amenințarea ploilor torențiale și vijeliilor. Meteorologii de la ANM au emis o atenționare cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă până la noapte la ora 01.00. Sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice, grindină de mici și medii dimensiuni și intensificări ale vântului cu rafale de 50-70 km/h. În doar câteva ore se pot acumula 20-25 l/mp, iar pe arii restrânse cantitățile de apă vor depăși 30-50 l/mp.

În paralel, hidrologii au emis la rândul lor un cod galben de inundații, valabil de joi de la prânz până vineri dimineață la ora 10:00. În județul Buzău, riscurile vizează în mod direct bazinul râului Buzău, mai exact sectorul din amonte de stația Nehoiu și afluenții aferenți sectorului dintre Nehoiu și Banița. Se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, dar și viituri rapide pe râurile mici, cu posibile depășiri ale cotelor de atenție și inundații locale.

După trecerea ploilor, episodul de vreme rea continuă cu vijelii. ANM a emis un alt cod galben ce vizează sud-estul țării și care este valabil vineri, 28 august, între orele 08.00 – 20.00. În județul Buzău, cu excepția zonei montane, vântul va sufla cu putere pe tot parcursul zilei de vineri, fiind prognozate rafale ce vor atinge viteze de 50 până la 70 km/h.