Discuțiile privind modificarea noii legi a educației, în stadiu de proiect, încă, pentru ca profilul pedagogic să fie păstrat ca profil vocațional la liceele de specialitate, dau roade. După numeroase semnale apărute în spațiul public și o dezbatere amplă pe acest subiect, propunerea de menținere a profilului pedagogic, la liceu, va fi reanalizată de Ministerul Educației. Anunțul a venit din zona politică pentru că, recent, proiectul noii legi a educației a fost dezbătut și cu partidele la guvernare.
Semnalul de alarmă privind dispariția liceelor pedagogice a fost lansat, în spațiul public, încă de la finele anului trecut, de reprezentanții liceelor cu acest profil. Au urmat ample dezbateri și petiții pentru îndreptarea prevederilor proiectului de lege. Demersurile au fost preluate și la nivel politic. O interprelare pe acest subiect a fost transmisă ministrului Educației, în decembrie, de senatorul PNL de Buzău, Vlad Mircea Pufu. La rândul său, senatorul PNL Alina Gorghiu, președinte al Camerei Superioare, a anunțat că va face demersuri pentru păstrarea acestei specializări la liceu. Anunțul de zilele trecute al liberalei, arată că prevederile din noua lege a educaței, referitoare la acest subiect, vor fi reevaluate de ministerul de resort:
”Amendamentul acela legat de păstrarea profesiei de învăţător, educator, în liceele pedagogice, doamna ministru s-a angajat că-l va amenda în forma discutată cu cei din liceele pedagogice”,a declarat Alina Gorghiu.
La rândul său, senatorul PNL Vlad Mircea Pufu a menționat, într-o postare pe Facebook, că recomandările conturate după dezbaterile din spațiul public vor face ca prevederile respective să fie reanalizate.

”Colectivul care lucrează la elaborarea noii legi a educației și ministrul Ligia Deca dau dovadă încă o dată că sunt receptivi la semnalele venite de la cei interesați de viitorul învățământului, astfel încît legile educației să aducă într-adevăr reforma pe care o așteptăm de atâta timp.Au ținut cont de recomandările din timpul dezbaterilor, astfel încât varianta finală a proiectului va îndrepta posibila eroare, pe care am semnalat-o și eu aici: https://senat.ro/…/b%201858a%20PNL-INTERPLARE1-PUFU…, ce făcea ca învățământul pedagogic să rămână fără profilul de bază, învățător/educator.”
Potrivit edupedu.ro, ultimele propuneri venite de la asociația liceelor pedagogice din România prevăd menținerea profilului pedagogic, la liceu, dar impunerea obligativității absolvirii studiilor universitare pentru titularizarea ca educator sau învățător. Detalii AICI.
Menținerea acestui profil, la licee, are impact direct asupra Liceului Pedagogic ”Spiru Haret” din Buzău. Dacă legile educației ar fi fost adoptate fără modificări în această privință, unitatea de învățământ ar fi urmat să se transforme în liceu teoretic.



Adaugă comentarii