În această noapte, România trece la ora la iarnă. Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ceasurile se dau înapoi cu o oră, ora 4.00 devenind ora 3.00.
Mâine va fi ziua cea mai lungă din an, aceasta având 25 de ore. Schimbarea orei înseamnă că, teoretic, câștigăm o oră de somn. În realitate, însă, schimbările ce au loc toamna și primăvara, când se trece la ora de vară, ne pot afecta, iar efectele sunt atât fizice, cât și psihice.
Trecerea la ora de iarnă e mai ușoară, iar cele mai multe persoane nu au de suferit. Sunt însă și unele care reacționează diferit. Potrivit medicului urgentist ieșean Tudor Ciuhodaru, adaptarea la noua oră durează, în general, 15 zile, iar în primele zile după această trecere crește considerabil numărul prezentărilor la urgențe.
„Totul depinde de particularitățile fizice și psihice individuale. Nu o dată s-au prezentat la urgențe persoane cu decompensare sau agravare a diverselor afecțiuni. Avem probleme cardiovasculare, variații ale tensiunii arteriale, iar riscul de infarct crește cu 5-10% în fiecare luni de după schimbarea orei, mai ales la persoanele tinere și active. Durerile de cap, amețelile, tulburările de somn, insomnia, sau hipersomnolența, tulburările de apetit, accentuarea depresiei sau dorința suicidală pot apărea la persoanele cu labilități psiho-emoționale”, spune medicul urgentist Tudor Ciuhodaru.
Dacă unii oameni pot fi afectați de schimbarea orei, nu același lucru se întâmplă cu trenurile. CFR Călători anunță că mersul trenurilor nu va fi afectat de trecerea la ora de iarnă.
”CFR Călători informează că începând din 29 octombrie 2023, în activitatea de transport feroviar de pasageri se va trece la ora Europei Orientale, ora 4 AM devenind ora 3 AM. Trecerea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare. În noaptea de 28/29 octombrie 2023, când ora 4 AM devine ora 3 AM, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4 AM vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale.
Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4 AM, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinație. Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficială se face în aceeaşi zi de 29 octombrie 2023, între staţiile de frontieră trenurile vor circula după orele din Mersul de tren în vigoare”, transmite CFR Călători.
Schimbarea orei a stârnit dezbateri în ultimii ani la nivel european. Parlamentul European a cerut, în 2018, Comisiei Europene să evalueze directiva privind schimbarea orei sezoniere. În baza răspunsurilor favorabile, s-a propus renunțarea la schimbările orare, fiecare țară trebuind să decidă dacă va rămâne definitiv la ora de vară sau la cea de iarnă. O decizie trebuia luată deja, dar încă nu s-a întâmplat în nici un stat european.



Adaugă comentarii