Primăvara vine cu noi scumpiri. Locuitorii municipiului reședință de județ, dar și cei din comunele în care circulă mijloacele de transport în comun ale societății publice din Buzău, vor plăti mai mult pentru fiecare călătorie. Un proiect de hotărâre care prevede noi prețuri pentru biletele și abonamentele Trans Bus a fost pus în dezbatere publică, pentru ca ulterior să fie supus votului Consiliului Local Municipal.
Proiectul prevede majorări de tarife, începând cu 1 martie. Potrivit acestuia, fiecare călător ar urma să plătească pentru un bilet cu 50 de bani sau 1 leu în plus, în funcție de traseul pe care circulă. De pildă, în zona 1, adică în municipiul Buzău, biletul de autobuz ar urma să fie mai scump cu 50 de bani. La fel și în zona 2, cum ar fi Mărăcineni sau Vadu Pașii. Însă, mai departe, în celelalte zone, majorarea va fi de 1 leu.
Și abonamentele vor fi mai scumpe. Dacă în prezent, un buzoian plătește 95 de lei pentru un abonament valabil o lună, din martie va trebui să achite 112 lei.

Propunerea de scumpire a călătoriilor este motivată prin creșterea cheltuielilor, dar și prevederile așa zisei Ordonanțe Trenuleț, sau faptul că tarifele operatorului de transport nu au mai fost ajustate din 2023.
Noile tarife propuse pentru fiecare zonă în care ajung autobuzele Trans Bus, AICI.



IA ZICETI SI TRANS BUZ SE MARESC SALARIILE ZILE DOMN PRIMAR FALIMENTAR