Administrația locală din comuna Scorțoasa, județul Buzău, face eforturi pentru a obține statutul de stațiune turistică de interes local pentru zona Vulcanilor Noroioși, o inițiativă care ar putea aduce un flux semnificativ de turiști, dar și investitori. Elementul cheie al acestei strategii îl reprezintă certificarea proprietăților terapeutice ale nămolului și ale apelor sărate descoperite în zonă. Asta dacă aceste proprietăți terapeutice există, firește.
„Procedura este începută demult, am vorbit de strategia de dezvoltare a localității și a trebuit să ne gândim să dezvoltăm localitatea din toate punctele de vedere. Atunci am luat în discuție și posibilitatea obținerii statutului de stațiune turistică de interes local. Am început să vedem care sunt pașii și să îi urmăm,” a declarat, pentru ȘansaNews, primarul comunei Scorțoasa, Vasile Săcuiu.
Primarul a detaliat etapele și provocările acestui demers complex, subliniind că, deși primele analize au fost realizate, recunoașterea medicală necesită studii mult mai aprofundate. Printre resursele identificate pentru valorificare se numără nu doar Pâclele Mari și Pâclele Mici, ci și Fierbătorile de la Beciu, toate pe teritoriul comunei. De curând, au fost amenajate pentru vizitare și izvoarele de petrol care ies la suprafață. Un element nou, cu potențial terapeutic, l-a constituit descoperirea unor ape sărate în timpul căutărilor de apă potabilă.
„Într-unul dintre foraje, căutând să găsim apă potabilă pentru cetățeni, am găsit apă sărată și acesta ar putea să fie un element care să contribuie la dezvoltarea localității din perspectiva asta, pentru că dacă ar avea proprietăți terapeutice, poate fi folosit,” a subliniat primarul.
Deși noroiul Vulcanilor Noroioși este considerat o resursă importantă, certificarea efectivă a proprietăților sale medicale rămâne un proces de lungă durată. Administrația locală s-a adresat Institutului Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie de la București.
„Este adevărat că ne-am gândit că una dintre resurse, unul dintre elementele care ar putea să contribuie, este și noroiul vulcanilor. Am încheiat un protocol cu dumnealor, au venit, au luat probe și ne-au dat ca rezultate ce au făcut dumnealor în primă fază: au făcut analiză chimico-fizico-chimică a noroiului. Noi ne așteptam să ne spună, ca să putem să gândim strategii de dezvoltare ulterioare, dacă ar avea și acțiuni terapeutice. Ei ne-au spus că necesită studii ample în domeniul farmaceutic. Asta implică și costuri mult mai mari pe care nu ni le permitem acum, dar în cadrul strategiei de dezvoltare a localității trebuie să gândim și din perspectiva aceasta,” a precizat Vasile Săcuiu.
Deși e o strategie de viitor, primarul spune că e esențială obținerea statutului de stațiune turistică de interes local, chiar dacă obiectivul este considerat doar o “posibilă resursă” pentru dezvoltare, nu o prioritate absolută.
„Dacă am obține statutul de stațiune turistică de interes local, asta ar aduce câteva avantaje și pentru investitori, și pentru cetățeni, și pentru localitate. Asta ne ajută să obținem fonduri mai ușor pentru întreținerea căilor de acces, să putem deschide mai ușor proiecte pentru utilități, alimentare cu apă. Toate lucrurile acestea ne-ar oferi o șansă în plus de a accesa mai ușor proiectele și noi, dar și posibilii investitori sau cetățeni,” a explicat primarul Săcuiu.
Chiar dacă nu se știe clar dacă nămolul e sau nu tămăduitor, primele rapoarte au dezvăluit o compoziție chimică complexă. Nămolul conține nu doar minerale esențiale precum clor, brom, iod, sodiu, calciu sau fier, ci și elemente organice precum carbon și azot organic, acizi humici, ceruri și hidrocarburi. Primarul subliniază necesitatea aprofundării analizelor și că studiile concrete trebuie realizate de instituții de specialitate, posibil în colaborare cu Consiliul Județean.
„Noi nu am făcut decât să aprindem scânteia cumva. De aici încolo, pentru a se indica în mod concret dacă are proprietăți terapeutice și pentru ce anume, trebuie studii de specialitate, analize farmacologice, care să spună dacă poate fi folosit. Este o cantitate foarte mare de noroi, dar nu pot eu să mă pronunț. Atâta timp cât nu avem părerea specialiștilor certificată prin studii, nu am făcut decât să aprindem scânteia,” a concluzionat primarul.



Adaugă comentarii