Ploile torențiale din ultimele trei zile au provocat pagube importante în zona de munte județului. Viiturile formate pe versanți au măturat drumurile comunale și sătești, dar au provocat și căderi de aluviuni pe carosabil. Cele mai mari probleme au fost în comunele Lopătari, Siriu și Tisău, iar autoritățile avertizează că pericolul nu a trecut, în condițiile în care meteorologii anunță noi precipitații abundente.
La Lopătari, în weekend, s-au înregistrat aproximativ 80 de litri de apă pe metrul pătrat. Cantitatea mare de precipitații a distrus mai multe drumuri sătești și comunale neasfaltate. Autoritățile locale încă lucrează pentru refacerea căilor de acces. Se estimează că va mai dura circa două zile până la remedierea completă a problemelor.

Cea mai gravă situație din comună este însă la biserica din satul Lopătari, unde zidul de sprijin, o problemă mai veche, a fost serios afectat de ploile recente.
Zidul din piatră s-a deteriorat pe o lungime de aproximativ 30 de metri, iar autoritățile spun că sunt necesare intervenții urgente pentru evitarea unui dezastru.
Probleme serioase sunt și în comuna Siriu, unde drumurile neasfaltate au fost distruse de torenți, iar în unele zone s-au produs surpări de teren. Autoritățile au intervenit de urgență pentru consolidarea zonelor afectate, astfel încât traficul să poată continua în siguranță și pentru a evita izolarea mai multor familii.
O situație critică se înregistrează pe DC 239, intens circulat inclusiv de microbuzul școlar, unde bucăți mari de stâncă s-au desprins din nou și au ajuns pe carosabil.
Și comuna Tisău a fost lovită de o rupere de nori care a provocat distrugeri importante. Detalii, AICI.
În timp ce autoritățile încearcă să limiteze efectele inundațiilor, meteorologii avertizează că urmează un nou episod de vreme severă. Zona montană a județului Buzău se află sub cod galben de ploi până mâine, iar până joi este în vigoare o informare meteorologică pentru întreaga țară.
În plus, hidrologii au emis un cod galben de inundații valabil până mâine, la ora 16:00, pentru mai multe bazine hidrografice, inclusiv râul Buzău și afluenții săi.

Hidrologii avertizează că există risc de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, precum și posibilitatea producerii unor viituri rapide pe râurile mici, cu efecte locale de inundații.













Adaugă comentarii