Violența domestică a luat amploare în România, iar specialiștii vorbesc despre un fenomen pentru care are nevoie de intervenție rapidă. Este o realitate susținută de cifre concrete, inclusiv în județul Buzău, unde doar în ultima lună au fost reținute, pentru 24 de ore, două persoane pentru fapte de violență în familie și alte trei persoane pentru că au încălcat ordinul de protecție! Însă, statisticile la nivel de județ înregistrate pe ultimele zece luni sunt alarmante:
” În primele 10 luni ale anului 2025, polițiștii din Buzău au intervenit la 5.047 (cu 661 mai multe față de perioada similară a anului trecut) de semnalări în contextul violenței domestice, dintre care 1.925 în mediul urban și 3.122 în mediul rural (…)Cea mai mare pondere în cadrul infracțiunilor o reprezintă „lovirea sau alte violențe” – 48% (422 de fapte)”.
Și totuși cifrele nu arată dimensiunea reală a fenomenului, subliniază specialiștii, pentru că femeile încă se tem, din diferite cauze, să-și denunțe agresorul. Tocmai pentru că este nevoie de creșterea nivelului de informare, conștientizare și responsabilizare a comunității buzoiene cu privire la prevenirea și combaterea violenței domestice, autoritățile din Buzău au lansat, pentru prima data, o campanie în care se va acționa integrat. Concret, este vorba despre o campanie de informare cu un mesaj clar “Violenta nu e iubire. Spune stop tăceri! Fiecare pas spre libertate începe cu un cuvânt spus cu curaj” și în care sunt implicate mai multe instituții, respectiv Prefectura Buzău, Consiliul Județean, Fundația Communitas, Inspectoratul Județean de Poliție, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și Avocatul Poporului.
Campania a fost lansată astăzi, în sala mare a Consiliului Județean, și au participat toți factorii de decizie astfel că Oana Gheorghiu, președintele Fundației Communitas, a anunțat că urmează să fie făcute activități concrete, care se vor întinde pe o perioadă de un an de zile, și la finalul cărora va fi redactat un ghid de bune practice pentru toate femeile care au nevoie de îndrumare și sprijin. Vor fi organizate caravane , la care vor participa specialiști din mai multe domenii inclusiv psihologi, în tot județul. Prima întâlnire va avea loc pe 3 decembrie, la Iazul Morilor.
Obiectivele specifice ale campaniei sunt:
- Promovarea informării cu privire la modalitățile de identificare și sesizare a cazurilor de violentă domestică;
- Organizarea unor caravane de promovare a drepturilor victimelor violenței domestice și a modalităților de prevenire și combatere a violentei domestice;
- Organizarea de sesiuni de instruire a personalului care activează în domeniul prevenirii și combaterii violenței domestice de la nivelul unităţilor administrative teritoriale din judetul Buzău.
- Identificarea și cooptarea în derularea campaniei a unor actori locali activi în domeniile social, cultural și economic.
Un aspect subliniat de Loredana Dorobanțu, directorul DGASPDC Buzău, a fost acela că toate aceste acțiuni de prevenție ar trebui să aibă ca scop și conștientizarea faptului că violența domestică este drama care poate afecta familia și copiii din acele familii.
La rândul ei, Mirabela Mălăiescu, consilierul coordonator al Biroului Teritorial Avocatul Poporului, a evidențiat faptul că, din păcate, sunt încă multe femei care nu vorbesc despre episoadele de violență prin care trec fie pentru că le este rușine de ce spun vecinii, rudele fie că se tem de agresor iar pentru asta este nevoie de creșterea încrederii în instituțiile statului care pot interveni cu fermitate.
O acțiune concretă, care vine în sprijinul victimelor violenței domestice, a fost făcută și de deputatul Romeo Lungu care a dus această problemă în Parlamentul României, iar anul viitor se așteaptă schimbarea legii care protejează aceste femei.
Mai rămâne totuși o problemă încă nerezolvată la Buzău, adusă în discuție chiar de polițiștii buzoieni. Subcomisar de poliție Marchidan Andreea, din cadrul Compartimentului de Analiza și Prevenirea Criminalității, a subliniat faptul că județul nu are un centru de primire pentru agresori.
În schimb, pentru victimele violenței domestice , în județul Buzău, au fost create, un centru rezidențial și un centru în care li se asigură servicii de zi. Ambele funcționează în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului. Potrivit statisticilor, în primele 9 luni ale acestui an au fost sesizate 589 de situații de violență domestică către DGASC Buzău (victime adulți și copii). Dintre acestea, 68 de persoane au primit găzduire în centrul de rezidență. Este vorba despre mama cu copii despre care specialiștii spun că a devenit tot mai greu să fie reintegrate în mediul familial tocmai din cauza agresiunilor ce pot apărea ulterior.
În România, funcționează linia naționalã pentru victimele violenței domestice. Persoanele aflate în astfel de situații pot suna la 0800 500 333 sau la numărul unic de urgență, 112.



Acest nou curent complet TAMPIT, menit sa-i faca pe unii sa se simta ”mai civilizati”, era si culmea sa nu fie dezbatut si la Buzau, dupa Tzoiu si altii de acelasi nivel ametitor.
Inteleg ca violenta intre aceleasi sexe sau fata de minori e inferioara celei discutata aici? Stiati ca 20% dintre victimele violentei domestice sunt barbati? Dar faptul ca 5% din totalul detinutilor din Romania sunt femei, si ca dintre acestea 70% sunt mame ”devotate”? Nu stiati, ca institutiile comunica ce vor iar voua va e rusine sa adresati intrebari.
Despre faptul ca in octombrie s-au cheltuit mai mult cu 3.5 mil euro fata de venituri, in municipiul Buzau, nu va taie nicio curiozitate, este? Ca (e) campanie. Chiar speram sa nu fiti si voi milogi.