După ce mai bine de două decenii a fost condus de Sorin Lazăr, unul dintre cei mai longevivi șefi de instituție, decedat la finalul lunii august 2025, Registrul Comerțului Buzău are un nou director. Este vorba despre o angajată, cu o vechime de peste 20 de ani în instituție, care, în trecut, a mai preluat, pentru o perioadă scurtă, atribuțiile directorului Registrului Comerțului Buzău.
Numele ei este Anca-Maria Grigoruță și a preluat conducerea instituției pentru o perioadă de 6 luni.
”Prin Ordinul ministrulul justiției nr. 1958/C/19.09.2025, doamna Grigoruţă Anca – Maria a fost numită temporar în funcția de director al Oficiului Registrului Comertului de pe lângă Tribunalul Buzău, pentru o perioadă de 6 luni, dar nu mai mult de data ocupării postului prin concurs”, se precizeazp în informarea trimisă, în exclusivitate, către sansanews.ro.
În aceeași informare este precizat faptul că, Anca-Maria Grigoruță a mai ”a deținut calitatea de înlocuitor al directorului Oficiulul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Buzău, are pregătire juridică cu o vechime în specialitate juridică de peste 21 anÌ si 6 luni, desfășoară activitate în cadrul instituției de peste 20 de ani și 6 luni și a ocupat functia de şef serviciu la Serviciul pentru Biroul Unic”.
Precizăm că din 2003, funcția de director al Registrului Comerțului a fost ocupată de Sorin Lazăr. În septembrie 2007 acesta a fost detașat, pentru o scurtă perioadă, și la București, pentru a ocupa funcția de director general al Oficiului Național al Registrului Comerțului, numirea sa fiind făcută printr-un ordin al ministrului Justiției. Cel mai probabil, în acea perioadă, atribuțiile directorului de la Buzău au fost preluate de actualul șef al instituției. Sorin Lazăr a murit la finalul lunii august.



Adaugă comentarii