După acuzațiile publice lansate în rafală de primarul Constantin Toma la adresa conducerii PSD, dar și direct la adresa fostului prim-ministru și președinte PSD, Marcel Ciolacu, tensiunea a atins cote maxime în partid. Replica celui vizat direct vine joi, într-o ediție eveniment, la Focus TV.
Atacul frontal al edilului din Palatul Comunal nu a rămas fără ecou. Atât liderii din structurile de conducere ale partidului, cât și membri simpli au reacționat imediat. Întrebarea care stă pe buzele tuturor este: cum va răspunde principalul acuzat în acest „război”? Cât va mai rezista Constantin Toma în PSD? Va fi exclus sau va fi lăsat să fiarbă la foc mic în partidul cu ajutorul căruia a câștigat mandatele de primar? Cum vede Marcel Ciolacu, omul aflat în centrul tirului lansat de Constantin Toma, toate criticile acestuia și ce mesaj are pentru edilul Buzăului?
Toate răspunsurile le aflați joi, în cadrul emisiunii „Sens Direct”, la Focus TV, începând cu ora 17:00. Marcel Ciolacu va lămuri ce urmează din punct de vedere politic.
Dincolo de mizele politice și jocurile de culise, emisiunea va aborda și un subiect extrem de important pentru buzoieni: Consorțiul Medical. Marcel Ciolacu va explica stadiul implementării acestui proiect ambițios și modul în care această structură va schimba în bine sistemul de sănătate buzoian.
Nu ratați joi, la ora 17:00, la Focus TV, emisiunea „Sens Direct”!




Adaugă comentarii