Un elev de 10 pe linie în clasele primare și gimnaziu, elev de 10 și la evaluarea națională! Maria Mădălina Stîlpeanu este absolventa Școlii Gimnaziale Nr. 11, din Buzău, care a reușit să treacă etapă cu etapă fără greșeală. Șefă de promoție, Maria a demonstrat că este un elev de 10 și la evaluare, descurcându-se perfect la ambele probe, fiind singurul absolvent din județ cu media maximă la examen.
Maria s-a pregătit intens pentru evaluarea de la finalul clasei a VIII-a, însă nu a uitat nici de pasiunile sale. A reușit să îmbine utilul cu plăcutul, așa că, după orele de studiu, după pregătire, a ieșit în parc cu prietenii, pentru a se relaxa.
Rețeta s-a dovedit de succes, drept dovadă rezultatul afișat astăzi, care, spune ea, a luat-o un pic prin surprindere. Nu se aștepta să fi făcut totul perfect la prima probă, la limba română, unde credea că profesorii evaluatori ar putea să găsească anumite interpretări și să o depuncteze.
“Nu mă așteptam să iau 10 la limba română, la matematică, da, m-așteptam, dar la română speram să iau peste 9,50. Nici nu am vrut să am așteptări foarte mari, să fiu dezamăgită apoi. Înainte de examen m-am pregătit, am studiat, dar am ieșit și în parc, am încercat să le echilibrez oarecum și am reușit.”
Subiectele de la evaluarea națională au fost percepute de Maria drept unele nu foarte dificile, astfel că un elev s-ar fi descurcat și ar fi luat o notă bună chiar și dacă nu făcea meditații în particular. Atenția la clasă și studiul acasă, după ore, ar fi asigurat o medie bună la examen, crede tânăra.
Acum, cu media 10, Maria nu mai are nicio emoție. Admiterea la liceu este ca și rezolvată pentru ea. Va studia mai departe la Colegiul Hasdeu, profilul Filologie-engleză. Crede că este specializarea care i se potrivește cel mai bine, fiind pasionată de această latură. De altfel, cel mai mult îi place să scrie poezii, având publicat deja un volum.





Adaugă comentarii