Actualitate

Haos pe A7: lotul 2, gata de un an, dar nici măcar bulgarii nu știu când se va deschide! Constructorul, campionul imprevizibilității

Situație incredibilă pe Autostrada Moldovei, unde nici măcar constructorul bulgar nu știe când va fi gata lotul 2 Mizil – Pietroasele, pentru ca acesta să poată fi deschis traficului rutier. Lucrările de construcție sunt gata încă de anul trecut, iar în decembrie 2024 lotul 2 dintre Ploiești și Buzău trebuia să fie deschis, așa cum a fost deschis și lotul de la Dumbrava la Mizil. Deschiderea a fost amânată însă din cauza unor probleme identificate la pasaje. Iar de atunci se tot amână termenele de deschidere, spre disperarea șoferilor.

Într-o intervenție la Focus TV, purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere, Alin Șerbănescu, a explicat că tot ce a rămas de făcut e o treabă care, teoretic, ar trebui să dureze doar 3 zile. Practic însă, nimeni din CNAIR nu mai vrea să avanseze vreun termen, constructorul fiind caracterizat ca imprevizibil:

”În mod normal, trebuie să circulăm de la Buzău practic la București anul acesta, până la sfârșitul acestui an. Acum, singura necunoscută e legată de lotul 2 și, anume, când, anul acesta, se va putea deschide traficul rutier pe acest lot. La ora actuală, constructorul bulgar este imprevizibil. Practic, acum, când vorbim, mai au de montat 17 eclise la podul de la kilometrul 38. Colegii mei de la comunicare l-au întrebat de vreo două sau chiar trei ori pe șeful de șantier când va fi gata, iar șeful de șantier a zis: „Nu știu”. Practic, ei nu știu când ar putea finaliza aceste 17 eclise.

Ca să înțelegem ce înseamnă eclise: sunt niște tăblițe găurite, care se prind în șurub. Pentru un constructor bun spre mediu, să zicem așa, asta ar fi o treabă de trei zile. După montarea acestor eclise, se vor face testele statice și dinamice ale podului. Din ce am discutat cu toți specialiștii, au zis că nu ar trebui să avem niciun fel de surpriză, dar eu, până nu văd, nu cred. Deci, teoretic, ar trebui ca până la sfârșitul lui septembrie – hai, jumătatea lui octombrie, treacă de la mine – să fie gata. Practic, nu știu când va fi gata, pentru că nu știu constructorii când va fi gata, dar sper să nu ajungem în situația hilară să deschidem lotul 3 înaintea lotului 2”, a declarat, la Focus TV, Alin Șerbănescu.

Dacă bulgarii care au construit lotul 2 sunt deja campionii surprizelor neplăcute, cu totul alta e situația pe lotul 3. Aici lucrările au început abia anul trecut, din cauza numeroaselor contestații. Însă constructorul turc a recuperat tot timpul pierdut, iar acum e într-un stadiu avansat cu realizarea tronsonului de la Pietroasele la Buzău.

Una peste alta, oficialii din CNAIR dau asigurări că până la sfârșitul anului se va putea circula întins pe autostradă de la Focșani la București:

”Surprize nu ar trebui să mai apară. Constructorul turc de pe Lotul 3, cel dintre Spătaru și Buzău, se mișcă foarte repede. Deja a terminat, este la 81% stadiul fizic pe șantier, a terminat inclusiv descărcarea pe care vor putea circula cei care vor veni pe Lotul 2, când se va deschide Lotul 2. Deci, din perspectiva turcilor, practic descărcarea există, mai trebuie doar Lotul 2 dat în circulație. A făcut și descărcarea pentru podul Buzău, cel al lui Umbrărescu, pe care se circulă. Avansează foarte bine. Am văzut filmări din șantier, lucrurile merg foarte bine acolo. Nu avem emoții că nu se va deschide circulația până la sfârșitul acestui an, cum nu ar trebui să avem emoții nici pe Lotul 2, pentru că, v-am spus, au mai rămas doar 0,01%, să zic, dar lucrurile, eu spun, cum le cum, până la sfârșitul acestui an vor fi tranșate”, a mai spus Alin Șerbănescu la Focus TV.

Autorul știrilor

Claudia Toader

1 Comentariu

Apasă aici pentru a publica un comentariu

  • Articolul se bazează pe date mai vechi, cu siguranță, asta pentru că între timp chiar CNAIR-ul a comunicat în cadrul sau în urma unei ședințe că se preconizează recepția lotului 2, inclusiv a podului în cauză în perioada 13-17 octombrie, adică peste vreo 3 săptămâni. Pe partea lor, constructorii turci deși amenajaseră încă de mai bine de două luni o descărcare provizorie în rondul de bidoane de lângă viitorul pasaj peste A7, în vederea deschiderii acelui lot 2 concomitent cu porțiunea de lot 3 construită de ei, până la nodul rutier A7XDN2 și anume finalizată tocmai pentru descărcarea în DN2, acum au desființat acea descărcare provizorie și se concentrează pentru realizarea bretelelor nodului tocmai pentru o descărcare permanentă, ținând cont că lucrările pe lotul 2, la podul de la km. 38 vor mai dura.