Organizația Municipală a Partidului Social Democrat a devenit, în perioada în care a fost condusă de primarul Constantin Toma, una dintre cele mai slabe organizații ale partidului. Potrivit președintelui PSD Buzău, Romeo Lungu, în ultimii doi ani nu au mai fost atrași membri noi, iar activitatea politică a organizației a fost aproape inexistentă. Evaluarea a fost prezentată astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, în care a anunțat și noua strategie de „renaștere” a Organizației Municipale, după demisia primarului municipiului Buzău din funcția de președinte.
Primul indicator care arată situația reală a PSD în municipiul Buzău este numărul oficial de membri. În prezent, Organizația Municipală numără aproximativ 1.200 de membri, ceea ce reprezintă circa 1,2% din populația municipiului. Cu alte cuvinte, acestea sunt cele 1.200 de persoane care, cel mai probabil, ar vota PSD la orice scrutin organizat astăzi. În același timp, Organizația Județeană a PSD are înscriși aproape 13.000 de membri.
Romeo Lungu a explicat această situație prin faptul că, în ultimii doi ani, nu au mai fost atrase noi înscrieri în partid. El susține însă că acest lucru se va schimba chiar de săptămâna viitoare, când aproximativ 300 de buzoieni urmează să fie primiți în PSD.
”Sunt anumite probleme legate de activitatea Organizației Municipale PSD în ultimii doi ani de zile. Sunt membri de partid care n-au mai fost sunați să vină la anumite adunări, care, de fapt, au lipsit cu desăvârșire la partidul nostru. Omul dacă vine într-un partid să se înscrie și nu mai e chemat niciodată, nu-l bagi în seamă, nu-l suni, nu-l chemi în campanie electorală, nu-l chemi la organizația locală din care face parte, acel om se gândește că ești neserios și că nu ai nevoie de el decât doar când îi înmânezi carnetul de membru”, a spus Romeo Lungu.
Întrebat cine se face responsabil de această situație, Romeo Lungu a răspuns:
”Nu e neapărat cineva vinovat. Aici, poate că avem o vină comună toți membrii care conduc această organizație. Evident, și fostul președinte al organizației municipale a lipsit cu desăvârșire din activitatea organizației municipale, pentru că nu s-au mai făcut conferințe de presă, ședințe ale organizațiilor noastre, adunări ale organizațiilor noastre sectoriale, cu atât mai mult nici ale biroului organizației municipale, dar nici primiri de noi membri cred că n-am mai avut de doi ani de zile”, a explicat Romeo Lungu.
”Când vom dori, domnul primar Toma nu va mai fi membru al organizației”
Romeo Lungu a continuat șirul nemulțumirilor la adresa primarului Constantin Toma, amintind inclusiv de valul de critici aduse conducerii PSD, lăsând să se înțeleagă inclusiv faptul că s-ar putea lua în calcul chiar și excluderea din partid.
„El acum este un simplu membru și în perioada următoare o să analizăm foarte atent acest aspect și atunci când vom dori noi, domnul primar Toma nu va mai fi nici membru al organizației. Din păcate sau din fericire pentru noi, noi decidem dacă mai rămâne membru sau nu. Domnul Toma nu poate să decidă dacă mai rămâne membru sau nu”, a spus Romeo Lungu.
Așa cum a scris SansaNews AICI, după demisia lui Toma din funcția de președinte, Organizația Municipală a PSD va avea un birou de coordonare compus din 9 membri. Este vorba despre Adrian Petre, Ionuț Apostu, Oana Gheorghiu, Teodor Cojocaru, Bogdan Hudițoiu, Ionuț Voicu, Dragoș Giurgea și George Vlad.
Alegeri pentru alegerea viitorului președinte vor fi organizate în această toamnă sau în primăvara anului 2027.




Din fericire pentru noi, cu o tona de noroc si o sansa la un miliard, un om minim pregatit, fara (mari) scheleti personali si profesionali in dulap, cu o empatie si verticalitate sociala probate intr-un fel sau altul in timp, cum ar fi de exemplu sa nu fi participat la combinatii politice sau de afaceri sulfuroase, indiferent de partidul care-l va propune, ne va scapa de acesti neputiinciosi ai intelectului si ticalosi prin excelenta.
Sigur, potrivit ultimilor 36 de ani, acest lucru este aproape imposibil la Buzau, unde iar vor fi scosi din strafunduri fel de fel de curiozitati si anomalii, care mai de care mai habarnist, predispus la jaf sau, pur si simplu nemernici, astfel incat sa nu existe o alternativa viabila si reala candidatului dorit de conducerea din umbra, multicelulara si transpartinica, in cazul de fata reprezentantul pesedeului.
Cum sa spui tu, sef de partid, ca dai afara un membru care este dovedit lipsit de pricepere dar si asupra caruia planeaza multiple suspiciuni de ilegalitati faptuite sau in curs de faptuire, doar cand vrei tu? Pai iei pesches inseamna, iei taxa de smecher de la el, ori te are la mana cu ticalosiile facute de tine.
La noi, prin prisma protagonistilor, politica e o biata curva de pe Publi24, la care mergi cu speranta ca vei gasi ceva de calitate medie si, cand colo, constati cele mai rapanoase centuriste.