Actualitate

Lider SÎP Buzău: “Își bat joc de oameni, totul va fi bulversat. Am propus să cerem demisia ministrului Educației”

Sindicaliștii din învățământul buzoian sunt revoltați de noile măsuri ce ar urma să fie implementate în sistem chiar din anul școlar următor. Măsuri precum creșterea numărului minim de copii în clase sau majorarea normei cadrelor didactice vor da totul peste cap și vor aduce haos, atrag atenția sindicaliștii.

Într-o intervenție în direct la Focus TV, liderul Sindicatului Învățământului Preuniversitar Buzău, prof. Ion Dobre, a subliniat o parte dintre efectele reformei anunțate de ministrul Daniel David. Sindicalistul spune că, de pildă, majorarea normei de predare va avea ca efect dispariția mai multor posturi. În plus, examenul de Titularizare, care va începe în curând, stă sub semnul a numeroase semne de întrebare, potrivit prof. Ion Dobre, care acuză lipsa de informare cu privire la modul în care se vor aplica toate măsurile anunțate de oficialii de la Centru.

“Nu schimbă reguli, schimbă tot, bulversează tot. Am crezut prima dată că este o glumă, apoi m-am gandit că este posibil să fie un proiect de viitor, să producă efecte în 2 -3 ani. Supriză totală când am constatat că tot ce prevede Legea educatiei este aruncat la groapa de gunoi. Suntem în punctul în care organizăm un concurs national de ocupare a posturilor. Nu mai există nicio oră liberă, de ce-l mai organizăm? Ne batem joc de oameni. Nu stim nimic exact, nimeni n-a facut o simulare, n-a explicat nimic. La Limba româna nu avem posturi libere, dacă un candidat ia la Titularizare 10, nu are ce să ocupe. Sunt post pe post. Total se bulversează, nu este nimeni capabil să spună cum se rezolvă toate problemele. Nici IȘJ nu a fost informat.”

Sindicaliștii arată și că decizia de a crește numărul copiilor dintr-o clasă va avea consecințe grave, afectând inclusiv elevii.

“Să crești numărul de copii la clasă înseamnă să desființezi acolo unde sunt mai multe clase paralele, să iei elevi din niște clase care sunt formate deja, să duci copilul de 7-10 ani  dintr-o clasă în care s-a obișnuit cu colegii, să-l duci într-o clasă la întâmplare. Cum faci? Îi iei și îi duci? Vă dați seama ce presiuni vor fi, până unde vor ajunge aceste presiuni, ce vor spune părinții.“

Revoltați de ceea ce se întâmplă în învățământ, de reforma anunțată de ministrul Daniel David, sindicaliștii buzoieni spun că se simt mințiți. Se gândesc la proteste, dar chiar la măsuri mai radicale. Liderul SÎP Buzău a declarat, la Focus Tv, că a început deja discuțiile cu colegii săi și continuă dialogul cu sindicaliștii pentru a cere demisia ministrului de resort.

“Domnul ministru ne-a mințit și o face în continuare cu mare lejeritate, cu nonșalanță, în așa fel încât la un moment dat jignirea este maximă. Am fost unul dintre cei care l-au simpatizat, dar acum, în Colegiul nostru, al liderilor, am propus să ne mobilizăm și să-I cerem demisia. Propunerea mea a fost chiar săptămâna viitoare, dar rămâne să găsesc și sprijin în rândul colegilor noștri, pentru că nu poți să accepți ca ministru care are foarte multă școală, să nu fie sincer deloc cu noi. Măsurile pe care le ia sunt în situația de a distruge în totalitate sistemul de învățământ.”