În vederea pregătirii scrutinului din 7 decembrie, când locuitorii județului Buzău sunt așteptați la urne pentru a alege viitorul președinte al Consiliului Județean, fiecare etapă este parcursă conform calendarului electoral. Astfel, miercuri, 19 noiembrie, Autoritatea Electorală Permanentă a efectuat desemnarea președinților secțiilor de votare și a locțiitorilor acestora. Tragerea la sorți s-a realizat electronic, prin intermediul unei aplicații speciale a AEP. Președinții și locțiitorii care se vor ocupa de buna desfășurare a alegerilor din 7 decembrie în cele 424 de secții de votare care vor fi amenajate în județ au fost aleși, conform legii, dintr-o listă cu persoanele înscrise în Corpul experților electorali.

Dacă vor fi președinți sau locțiitori care, din diverse motive, nu vor mai putea ocupa aceste funcții, vor trebui să se adreseze Biroului Electoral Județean, pentru a fi înlocuiți. Cereri în acest sens deja au început să fie depuse, chiar la scurt timp după tragerea la sorți.
Pe de altă parte, zilele trecute a avut loc și procedura de completare a Biroului Electoral Județean cu reprezentanții partidelor politice parlamentare, precum și cu reprezentantul minorităților naționale.

Cea de-a doua etapă de completare a Biroului Județean, cu membrii partidelor neparlamentare, va avea loc pe 24 noiembrie, zi în care este programată și tragerea la sorți a ordinii în care vor fi trecuți cei 8 candidați la funcția de președinte CJ Buzău pe buletinul de vot.
Între timp, continuă să apară și contestații privind candidații înscriși în luptă. Miercuri, 19 noiembrie, Tribunalul Buzău a primit o contestație privind candidatura candidatului PSD, Marcel Ciolacu, contestație depusă de o persoană fizică. A fost sesizat BEJ Buzău pentru a înainta judecătorilor toate informațiile necesare, astfel încât contestația să fie analizată și luată o decizie.
De menționat că, potrivit calendarului oficial, candidaturile la funcția de președinte al CJ Buzău rămân definitive pe 23 noiembrie.





Adaugă comentarii